miercuri, 15 iunie 2011

Miercuri

De ce scris și nu doar citit
Întotdeauna concretul a fost și este al scriitorului și al scrisului sau. Cititorul este o chestie abstractă, o masă amorfă care, deși există, nu se va concretiza niciodată pe raftul unei biblioteci sau în arhivă vreunui site în virtual. În mod paradoxal, suportul scriitorului-cititorul-nu există. Sau, mai bine spus, cititorul nu are trecut, nu are prezent, nu are viitor.
Cititorul începe a exista și a se concretiza abia în clipa în care își exprimă-în scris-părerea, opinia, trăirea, simțirea, emoția, impresia, dorința, viziunea. Într-un cuvânt, în clipa în care cititorul devine scriitor.
Așadar, declar ziua de AZI, ziua eliberării creatorilor mici și mijlocii de sub jugul listei obligatorii de lectură:)
Este ca și cum ți-ai lua destinul în mâinile tale.
De ce blog și nu carte
A existat cândva un moment zero, în care mi-am definit ca obiectiv, scrisul. Inițial mă gândisem să scriu o carte, pornind de la experiența mea de viață, prin care să “dau mai departe” ceea ce alții îmi daruisera la rândul lor, experiență îmbogățită cu ceea ce aveam eu de dăruit. Apoi ideea că măcar un om și-ar cheltui banii pe cartea mea, m-a determinat să aleg opțiunea de a o scrie on line, astfel dăruind-o celui interesat, fără că acesta să facă un minim de efort financiar, citind-o. În plus de asta, gândul că o carte, indiferent care, indiferent de autor, devine automat o marfă supusă politicilor de marketing, m-a umplut întotdeauna de repulsie. 
Unele cărți mi-au fost “biblii”, altele mi-au fost îndrumare s.a.m.d. Foarte multe însă, mi-au umplut bibloteca de praf. Pe acelea le-am dat la reciclat fără urmă de regret, de dragul copacilor sacrificați odată ca suport de tipar pentru niște mari cretinisme.
Amintire
Sâmbătă am fost la un chef. Am vorbit câte-n luna și în stele. Asta până când un cititor al Ziarului Financiar, a vrut să-mi știe părerea:
-Ce părere ai despre criza financiara?
Mă gândeam să-l întreb dacă acea criză despre care a pomenit este a lui, este ceea ce-l carcaterizează, este ceea ce-l definește pe el, ca om. Dar întrebarea mi s-a părut inutilă odată ce omul acela pur și simplu nu există, fiind doar o proiecție și un proiector pentru scrisul altcuiva. I-am dat un răspuns pe care speram să-l perceapă ca pe un punct, deși în aparență implică un semn de întrebare.
-Despre ce?
-Cum adică despre ce? Și dădu să mă informeze.
-Ia mai lasă-mă domnule cu prostiile astea. Nu mă interesează problema!
-Da, dar cine are credite....
-Ce să fac eu acum dacă noi nu avem credit către vreo banca și nici nu am avut vreodata?
Nu ne-am întins niciodată mai mult decât ne-a fost plapuma. Am trăit ani la rândul cu vise, dorințe și năzuințe, până când acestea au început să prindă viață, prin apariția de oportunități fructificate prin muncă. Iar în ceea ce mă privește pe mine personal, am plasat visele, dorințele și năzuințele mele în afara materialului, ori pentru asta nu am avut nevoie de credit bancar. Și apoi, valoarea banului nu stă în puterea lui de cumpărare. Valoare banului este dată de ușurința cu care te lepezi de el. Și nu mă refer aici la cheltuieli, investiți, plasamente, ci la a le da foc. Pur și simplu.
Si spun asta fiindcă mă gândesc că dacă viața ar fi depins de bani, ne-am fi născut cu bani pe noi, că niște solzi, în loc de păr sau natura ar fi născut niște pomi în care creșteau bani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu