marți, 14 iunie 2011

Marți

-Zi pe "cuvântul meu de pionier" că-ţi vine să râzi de aia 3. Eşti prost cumva, fără supărare? Adică, pe bune, e că şi cum ai râde de un film la care ai mai râs de nenumărate ori până acum. Cum să-ţi vină să râzi de aceleaşi şi aceleaşi replici, aceiaşi actori, acelaşi decor, aceeaşi regie, acelaşi scenariu?! E ca şi cum ai râde de glumele lui Doru Octavian Dumitru. Ce găseşti de ras la nişte retarzi, la nişte retrograzi?! Mă gândeam că poate nu sunt numai retrograzi sau bătuţi în cap printre cei ce ţin lumea pe loc ci că sunt şi unii plătiţi să creeze şi să întreţină o permanentă stare conflictuală. Plătiţi sau motivaţi în vreun fel sau altul. Dar ştii ce?! Tot dobitoc e şi ăla care face doar un job sau doar bizniz din asta. Adică, du-te dracului, chiar nu-ţi dai seama ce faci?! Ştii, chestia aia cu "iartă-i că nu ştiu ce fac"...fuck off!

-Hmmm…Zeitgeist.

-Despre Zeitgeist am avut de zis doar că filmul că vine că o confirmare la aproape toate constatările mele de până atunci, că realizatorii lui vor doar să ne deschidă ochii asupra adevăratelor minciuni şi manipulări la care am fost supuşi şi că schimbarea acestei realităţi se va face atunci când cei mai mulţi oameni vor conştientiza cât de uşor este să schimbi lumea (în bine) dacă începi cu tine însuţi/însăţi. Asta se întâmplă acum mai bine de trei ani, pe vremea când bunul meu simț nu mi se părea atât de patetic într-un spaţiu populat de câini şi de pisici dresate. Şi când zic animale nu mă refer la intelect, ci la totală lipsa de originalitate, de imaginaţie, de spontaneitate, de deschidere, de talent de ce vrei tu.
Cum să râzi de nişte încuiaţi care s-au ferecat în spatele gratiilor şi au aruncat cheia?!

-Simplu. De fapt, uite aşa: "hahaha". Între 1 şi 10 mai sunt multe alte note. Puţini iau 1, puţini iau 10. Dar e o tonă de 5 la mijloc. Am povestit de imaginea asta de mai multe ori. Un pahar de bere, din care evident ies bulele la suprafaţă. Unele mai întâi, altele mai pe urmă, dar până la urmă ies toate. Felul cum se agaţă cu colţii şi ghiarele de pahar să nu se ridice la suprafaţă  este comic tocmai pentru că nu este tragic. Tragic ar fi fost dacă nu ieşeau toate până la urmă, dar ies toate. Este comic pentru că bulele chiar au impresia că au o şansă se se opună naturii lucrurilor.

-Mie mi s-a terminat tot râsul. Mie îmi vine doar să plâng, dar nu de milă lor, ci de milă mea.

-Sorry, azi nu! Azi nu ţi s-a terminat încă râsul şi azi nu ţi s-a spart pungă de plâns şi azi nu mori. Azi nu se termină nimic. Azi e doar o altă zi într-o serie a dracu de lungă de zile.

-Da, e frustrant, să ştii. Iar chestia aia cu "azi e doar o altă zi într-o serie a dracu de lungă de zile" sună chiar ameninţător.

-Am voie să întreb cine sunt aceşti primi 3 subiecţi de care ai vrea să râzi, dar nu poţi? Uite, azi chiar nu am altceva mai bun de făcut, aşa că o să casc şi io gura la durerile tale, dacă îmi dai voie. Pe de altă parte nu mi-ar strica un pic de criticism constructiv. Pe undeva sper să fiu unu din aia 3. M-am obişnuit (deşi poate nu ştii) să mă mai tragi de nas în jos o dată la ceva vreme.
Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când te citesc am senzaţia că sunt în "La ţigănci". Un fel de zonă crepusculară unde cuvintele au alt înţeles decât ştiu eu. Şi totuşi, chiar dacă nu-s în stare să le înţeleg sau nu e ceva de înţeles tot persist în a încerca să înţeleg ceva.
Eu cred că e un compliment asta şi sper să fie văzut că atare. Sper. Pentru ambii. În altă ordine de idei, mai sper şi că bărbaţii să rămână nişte copii imaturi.

-Doamne fereşte! Poate doar de la brâu în sus. Asta ai înţeles-o sau ai nevoie de o schiţă?

-De la brâu în sus e şi capul. Capul cap. Şi eu mă refeream în principal la ăla, să fiu sincer. Mă îngrijorează exact asta, că mă gândesc doar cu capu cap. Aş mai vrea să gândesc şi cu celălalt. Măcar o dată la o luna plină.

-La întrebarea "cine sunt superiorii" dă-mi voie să-ţi răspund în doar două cuvinte ceea ce odată am exprimat în clar şi în mult mai multe, pe vremea când tu erai absorbit de subiecte pe care le-ai considerat că fiind mai importante: FUCK YOU! Cu subiect şi predicat!

-Nu trebuie să îţi zic că-ţi dau, dar trebuie să-ţi zic că aştept cu interes, deşi nu ştiu ce să fac cu acest fuck you. Eşti exact genul de om despre care nu ştii în ce fel o zice. Şi nu, nu gândesc cu capu ăla... dar şi maică-mea mi-a zis la un moment dat "du-te în pizda mă-tii".
Unele lucruri au mereu două sensuri, chiar şi când îl mai au pe-al treilea. Cât despre absorbit, încă sunt. În toată onestitatea, eu nu am fost niciodată crepuscular, ci foarte foarte explicit. Asta nu înseamnă că nu pot coexistă cu alte feluri de oameni, unii chiar crepusculari.
Deci, rămâne cum am stabilit şi aştept cu interes răspunsul tău, dacă eşti bună binenţeles.

-Nu sunt bună, sunt nebună. La adăpostul acestei declaraţii pot să spun orice, nu? Cred că mai important decât ceea ce înţelegi tu din ceea ce scriu eu, este ceea ce simţi. Şi nu, nu ştiam că te-am obişnuit "să te trag în jos de nas". Habar nu aveam. Pentru că nu mi-ai spus, iar eu nu citesc gândurile oamenilor decât dacă acestea sunt exprimate în scris.
E drept că nu de puţine ori mi-a trecut un gând prin minte pe care mai apoi l-am văzut scris sau rostit pe la unul sau pe la altul, pe aici şi pe dincolo, prin real şi prin virtual. E o situaţie stranie pe care, nu uşor, am acceptat-o aşa cum este şi mi-am găsit liniştea doar atunci când nu m-am mai luptat să o înţeleg sau să mi-o explic. Să zicem telepatie şi gata.
Interesant este faptul că există  un om care îmi pătrunde în gânduri (sau căruia îi pătrund eu, nu ştiu) foarte des, dar tocmai cu omul acesta nu mă înţeleg deloc atunci când încercăm să comunicăm normal. De-a dreptul crepuscular, nu?
Şi nu, nu eşti unul dintre "superiori”.
Ah, şi trebuia să-ţi take your chances sau, cum ar fi zis Irina Nistor pe vremea când traducea filmele anilor 80 pe casetele video, "du-te naiba". Ceea ce, venit dinspre mine, poate însemna o binecuvântare.

-Bineînţeles! Sunt oricum adeptul ideii că oricine poate spune orice, însă mă da înapoi faptul că numai unii aleg să folosească acest drept. Uneori mă simt vinovat că eu pot şi imediat simt nevoia să mă opresc. Cred că de aceea beau aşa mult. Toate vocile îmi zic să nu mă mai opresc. Dar nu pot, sunt slab. Beau şi nu mai sunt. Sună absolut patetic, dar hey... eu dorm bine. Cel puţin într-un fel, eu am o setare în care cu chiu cu vai reuşesc să fiu nebun... şorţ of speak. Alţii sunt şi nici măcar nu recunosc, o fac pe normalii. I fucking hate those people.
Nu ştiu exact ce simt când te citesc. Probabil puţin disconfort şi un strop de frică. Altfel nu ar fi fun. Cred că nimeni nu e confortabil sau încrezător cu un set de unelte chirurgicale. E normal pe undeva, să stai pe deget şi cânta păsărică că nu te striveşte gigantul. Uhm… sună mai inocent în capul meu. Ceva gen desene animate. La dracu, nici asta n-a sunat tocmai normal.

-Nah, mie vocile îmi spun că să mă mai opresc şi eu, că bag spaima-n oameni. Şi eu mă opresc, de dragul lor, al oamenilor. Şi apoi constat că nu mi-e bine deloc că m-am oprit, că oamenii sunt de două feluri: ori nişte căcăcioşi cărora le este frică să-şi înfrunte spaimele, ori nişte ipocriţi. Aşa că mă dezlănţui. La dracu! Pentru faza cu degetul  te somez să-mi faci o schiţa, că să pot vedea inocenţa din capul tău. În culori, te rog. Altfel nu pot, deoarece în capul meu inocenţa duce o lupta aprigă cu experienţă şi nu dunt deloc sigură care dintre ele va învinge.

-Vezi, d’aia cred în explicit. Un lucru pe care îl ştiu este că mintea umană nu a fost concepută să fie limpede şi curată şi că mintea a că un muşchi: nu îl flexezi, nu îl îmbibi, se atrofiază. Şi funcţionează aşa: toate emoţiile pe care le ai, le ai chimic. Nu e nici o componentă emoţională la mijloc, spirituală. E chimie. Îmi pare rău, dar e chimie. Te enervezi, creşti adrenalină. Ţi-o suge, bagi nişte dopamină. Visezi, consumi nişte mdma. Ziceam cândva, corpul uman e cel mai bun şi capabil farmacist, dar nu e singurul. Unii nici pe astea nu vor să le încerce. Trăiesc o viaţă plicticoasă, anostă, insipidă, incoloră, inodoră, opărită şi absenţa şi degeaba. Şi asta nu e de mirare având în vedere că peste 95% din populaţia globului e proastă de bubuie.
Am căutat pe youtube, în scop ilustrativ, dar nu găsesc nimic relevant. Imaginează-ţi pe Albă că Zăpadă cum ţinea pe degete păsărele şi le cânta. Ei, eu nu sunt Albă că Zăpadă. Eu sunt mai Guliver aşa, dar nu doar mare ci şi foarte stângaci. Una din teoriile mele e că viaţă nu e făcută să fie perfectă.
Viaţă e făcută să fie trăită. Dacă o vrei perfectă e inevitabil condamnată la eşec. Fără doar şi poate. Dar dacă e făcută să fie trăită, azi nu am dat încă colţul. Şi azi nu-i las pe alţii să mă streseze. Şi azi nu am o problema cu mine. În principiu, foarte mult azi nu. Deci, dacă "azi nu" ceva rău, atunci azi trăiesc. Azi sunt. Azi sunt în mod sigur confortabil să nu ştiu despre ce era întrebarea, şi totuşi să răspund.

-Ok, deci îţi place explicitul. Şi mie, deşi sunt situaţii când, dus la extrem, face că dialogul să-şi piardă farmecul în favoarea utilităţii lui.
Cred în chimie doar până în punctul în care ajung să mă resping pe mine însămi. Dincolo de acel punct nu mai ştiu în cine sau în ce să cred. Obişnuiam să cred în Dumnezeu, dar odată ce el a încetat să existe, nu ştiu ce sau pe cine să pun în loc. Cred că toate acestea ţin strict de masculinitatea, respectiv, feminitatea chimiei şi care nu au cum să nu fie diferite.
-:)
-:)

Dialog cu un necunoscut.
2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu