...2, 1, zero

Prima oara cand s-a pus problema sa fac o alegere cu privire la viitorul meu, a fost in clasa a opta. Oricat m-as fi straduit (si nu zic acum ca as fi facut-o prea intens), nu imi venea nici o idee referitoare la ce viitor sa-mi aleg.
Eu de-abia daca imi facem temele pentru acasa. Tin minte ca-mi aruncam o privire peste ele, vedeam ca stiu sa le fac si ma intrebam de ce mi-as pierde timpul facandu-le. Pe vremea aceea nu erau inca la moda meditatiile, dar alegerea viitorului era o problema a intregii familii. In cazul meu si al surorilor mele, parintii nu s-au amestecat in aceste alegeri. Se rezumau sa ne repete de cate ori aveau ocazia ca daca invatam, invatam pentru noi, nu pentru altcineva.
Aveam pe vremea aceea ca diriginta pe profesoara de chimie, d-na Boldisor. Era pasionata atat de chimie, cat si de meseria sa de dascal. Pentru ca sora mea cea mare a ales chimia, considerata in anii '80 ca fiind de mare viitor, diriga m-a sfatuit sa fac aceeasi alegere. Oricum scoala era patronata de ministerul chimiei, patronat la randul sau de tovarasa, fapt caruia i se datora dotarea foarte moderna.
Am stat eu putin si m-am gandit si evident ca bogata mea imaginatie m-a condus prin vaste laboratoare, halate albe, eprubete si fel de fel de experiente si am hotarat ca acolo e de mine. Bucuroasa de asta, profa m-a inclus in programul ei de pregatire extrascolara...na belea!
Pe mine nu prea ma interesa de treapta intai, pe mine ma interesa ca venea vara. Eram cu atat mai intrigata cu cat la examen nu aveam nevoie de chimie, ci de romana si de matematica.
La una din orele de pregatire imi arata ea ce reactie are loc intre nu stiu ce reactivi. Parca scria o poezie, asa de frumos imi prezenta ceea ce facea ea acolo. Dar pe mine ma agasa tot mai tare faptul ca ai mei colegi se jucau afara, iar eu eram prizoniera dirigai.
"Ce am obtinut aici?" ma intreba ea.
"Un scrum!" i-am raspuns eu nauca.
"Daca iti dau un scrum acum...e oxid de magneziu! Hai, du-te la joaca!"...si nu m-a mai chemat altadata.
Oricum nu am dat examen de treapta, pentru ca au fost inscrisi exact atatia copii cate locuri au fost.
Prin clasa a douasprezecea am avut de facut o a doua alegere. Nu ma incanta deloc ideea de politehnica, iar de medicina fugeam ca dracu de tamaie, cu gandul la disectiile ce trebuiau facute. Perioada de practica pe care am avut-o la uzina de medicamente, pe instalatia de sulfatiazol si strigatul femeilor care lucrau acolo "invatati, mama, sa nu cumva sa ajungeti pe aici!", m-a dus cu gandul la ASE, Facultatea de Comert. Zis si facut, am intrat si la facultate.
Din patru ani de liceu si taspe mii de materii de specialitate, nu mai tin minte decat ca orice robinet se deschide in sens contrar acelor de ceasornic si ca rufele se usuca pe timp de iarna datorita fenomenului de desublimare.
In schimb imi amintesc de toti colegii mei, de profi, de escapadele de pe strandul IOR, din livada de ciresi, de fumatul in WC si de toate celelalte bazaconii si nazbatii pe care le-am facut.
Ah, imi mai amintesc dezgustul unora dintre profi care nu oboseau sa ne catalogheze ca fiind cea mai depravata, stricata, inculta dintre generatii.
Din 41 de elevi, 35 au intrat din prima la facultate.
Nu ma lungesc acum cu povestea anilor mei de facultate, dar stau sa ma gandesc de ce aceste alegeri au fost pentru mine atat de "dificile"?
Pentru ca eu nu am vrut sa ma fac mare. Poate tocmai pentru ca din lumea oamenilor mari nu te alegi decat cu un scrum.
Cam asta a fost.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie