Relief


Moto: 
singuratate/magna cum laude
fidelitate/renuntare la sine
piatra de rau/un pod de apa
intoarceri/fantani arteziene pe valea unui rau inspumat
fantezie/nebunie foarte personala
indreptar/unda de soc
mai mult ca perfectul/eu
vinovat de toate astea/tu

In catedrala nu a mai cantat orga in ziua aceea. In ziua aceea a fost exact invers ca in visul meu din 5 februarie, visul pe care ti l-am povestit de atatea ori. Visul in care am visat ca eram intr-o biserica. Ani, acel copil de 10-12 ani din fotografia alb-negru, taiata ondulat pe margini, facuta prin `75-`77 in tabara de la Pascani. Ani, un dracusor de copil neastamparat, cu claie de par ce se cerea mereu tunsa, cu genunchii mereu lovitii. In poza aceea aveam pantaloni scurti si tricou cu dungi si imbratisam de mama focului o oaie.
Eh, acel copil iesea din acea biserica, in timp ce aceeasi eu, aflata la varsta maturitatii, intram cu alai in aceeasi biserica, imbracata ca o regina sau mai degraba, ca o inalta preoteasa.
De data aceasta a fost exact invers decat in visul pe care ti l-am povestit de atatea ori, visul in care ma aflam intr-un tunel. Era ca un pasaj rutier subteran, curat si bine luminat. Nu stiam nici cum am ajuns acolo si nici incotro ma indreptam, un tunel prin care, la un moment dat, au inceput sa zboare avioane.
A fost invers si decat visul pe care, de asemenea, ti l-am povestit de atatea ori, visul in care ma aflam pe o plaja. Era o plaja asa cum o facuse Natura,  nici tipenie de om. Stateam pe tarmul marii, cu spatele la ea. Priveam fermecata la cei doi munti inalti ce incadrau Soarele, la Orizont. Era ca o imagine intr-o oglinda ce avea darul de a relfecta opusul celor Turnuri ale lui Sauron, despre care am aflat la ceva timp dupa visul acesta. Visul in care intunericul era lumina, ochiul era soarele. Cum privem eu asa, doua avioane si-au luat zborul si, in joaca lor, au desenat un “X” in dreptul ochiului-soare.
De data acesata, regina mama, matca, a intrat in mine, numai pentru a lasa copilul ce intotdeauna am fost si am ramas, sa intre in catedrala si sa rada. Sa rada de toti si de toate. Eh, copilul acela mare, s-a uitat in stanga, s-a uitat in dreapta, s-a uitat inainte si s-a uitat inapoi, s-a uitat in sus si apoi a lasat capul in jos. A plecat capul si a scuipat. Baltuca aceea de la picioarele mele a fost mai plina de viata decat intreg acel circ ieftin.
Gestul acesta al meu a fost ceva de genul feminin, ceva de genul: "Cu viata pe moarte pasind”.

Insomnia este somnul adanc in care te scufunzi si risti sa te fure cu totul. Iti jur ca daca visele mele din timpul somnului ar fi macar putin frumoase, nu m-as mai trezi niciodata. Poate tocmai de aceea temnita intunericului in care ma arunca somnul, a ajuns sa-mi fie cel mai bun aliat. Ma scuipa de fiecare data inapoi la viata…mereu si mereu aceeasi. Nici nu stiu cum este mai bine, dar am facut deja inca un pas
Si merg. Si merg si merg mai departe si traversez o prima intersectie si merg iar si iar merg si traversez o a doua intersectie si astfel trasesz bucla. Si ma simt obosita si vreau sa ma opresc. Ma adun totusi si imi continui drumul. Si merg. Si merg si ajung la o a treia intersectie si daca ar fi sa o cotesc la dreapta, m-as intoarce de unde am plecat. Aleg sa merg spre stanga, trasand astfel cercul. Unica solutie care imi trece acum prin minte, pentru a evita un cerc ce risca sa devina vicios, este sa ma inscriu pe drumul din spirala arborelui meu genealogic.

Mi-am mers viata tinand mereu stanga. Nu a fost doar un semn al feminitatii mele, ci si un semn ca am urmat mereu calea inimii. Am mers precum un deschizator de drumuri, precum propria mea calauza, pasind numai in sens contrar acelor de ceasornic si inotand mai mereu, impotriva curentului.
Cea mai vie amintire despre natura mea este din vara lui ’73. Aveam numai opt ani si ma aflam la Rastolnita, in Mures, o zona de o frumusete aproape nereala. Tin minte ca urcasem pe munte si am poposit intr-o poienita. M-am asezat pe iarba plina de roua si am strans-o in mainile mele. Mirosul acela de padure, de iarba si de conifere m-a imbatat pur si simplu. Intrasem parca intr-o transa din care nu as mai fi vrut sa ies, pentru ca…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie