Acum

Tramvaiul meu a sosit în stație. Mă urc pe ușa din față, ocup primul loc și deschid geamul larg. Tramvaiul se pune în mișcare și prinde viteza din ce în ce mai mare. Vântul îmi ridică pletele. Sunt mândră de părul meu ca de propriul stindard, deși nu știu prin ce miracol mi-a crescut. Când am plecat mă știam aproape cheală. Nu mai are importanță asta acum, sunt fericită!
Îmi dau seama că mi-am uitat cartea de identitate, dar cine mai are nevoie de ea? Bine că am ceva dulce ce-mi poate ține de foame, miam, miam.
Scaunul din spatele meu este ocupat de călătorul ce se întreba cu o altă ocazie de ce se sinucid balenele. Te mai ții mult de capul meu, am vrut să-i strig, dar m-am făcut că nu-l văd și nu-l aud. Mă hotărăsc să mă concentrez pe ceea ce îmi place: muzica. Încerc să fac un top al melodiilor preferate, dar nu mă hotărăsc deloc în ce ordine să le așez.Ce muzică să asculți când omul de lângă tine se tot tânguie într-o limbă de neînțeles, cerșind atenție?
-Vă pot ajuta cu ceva? îl intreb.
Se uita prin mine de parca nici nu existam pentru el și continuă să vorbeasca singur:
"L-a condamnat 23 de ani pentru că și-a băgat picioarele în lacul meu. Habar nu au ei că sunt la mâna străinului!" A zis el un cuvânt într-o limbă străină, dar nu l-am înțeles.
Mă refugiez din nou în gândurile mele. Imi amintesc de vara când, îmi amintesc de locul unde, îmi amintesc de….
Dar vocea călătorului mă aduce din nou la realitate: "Da, da! L-a condamnat 23 de ani! Dacă era după mine l-aș fi spânzurat! Auzi, să-și bage picioarele în lacul meu!"
-Domnule, îi zic, fumați? Haideți să ardem împreună niște etape! Vă servesc eu cu o țigară, sau dvs. vă puneți la adapost plămânii? Fumatul vă poate relaxa. Dacă nu vreți să ardem etape, poate vreți să fumăm pipa păcii? Ce ziceți?
Acesta nu îmi raspunse.
-Domnule, îi strig, îți place să vorbești singur, îți place să arunci găina moarta în curtea altuia? Sau îți place să crezi că cine știe ce mare filosof ești? Te întrebi de ce se sinucid balenele, dobitocule?! Dar de vânătorii de balene nu ai nimic de zis? Dă-te jos din tramvaiul meu! Ocupi nemeritat acest loc! Umbli ca melcul cu casa în spinare și te aciuiezi pe unde nu îți este locul!
Acesta coborî iar eu încerc să mă liniștesc. Nu mai îmi arde nici de muzică, de nimic. Refac în gând traseul tramvaiului meu. Părul îmi flutura vesel în vânt în timp ce treceam podul, clipă când l-am văzut cu coada ochiului pe El, Călătorul meu în cămașa lui discreta cu imprimeu bej. Se așaza lângă mine dar nu îmi zice nimic. Inima mea bubuie, stă să-mi iasă din piept. Știu că m-a salvat  odată de umbra mea, dar nu a vrut să-l însoțesc. Dacă mă refuză și acum?
Ridic privirea spre el și îl întreb, fără echivoc, în timp ce mintea mea respingea hotărât ideea de a găsi explicație la minunea prin care atunci a devenit acum.
-Ai un foc?


Comentarii

  1. - Da! Cu plăcere!
    - Oricum, îmi raspunse, după caciulița de raton pe care-o porți, te cred o iscoadă. Dacă te încearcă iscodeala fii sigur că dai de dracu'!
    - Da de citit, pot citi?
    - Mmm...da! Treacă de la mine, puberule!
    Aveam sub braț "A street named desire". Atunci am văzut (ciudat tramvai!) pe măsuța din dreptul scaunului pe care mă așezasem, un pahar cu apa (rece) și o ceșcuță de cafea din care tocmai sorbise o gură...E calmă, e bine!
    Auăleuuuuuu, era să nu spun;
    - O noapte frumoasă, Ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Dumnezeule, mi-am zis cand l-am vazut, sper sa nu aiba intre copertile revistei de benzi desenate cu Rahan, "Gemenii " lui MC!" Cartea aia ma bagase in sperieti, avand asupra mea efectul Jumanji. Ultima oara cand ne-am intalnit, mizasem totul pe cartea aia. Bineinteles ca piedusem si, drept pedeapsa, m-am pus la fata ascunselea, de m-am ratacit cautandu-l, prin carti diferite. El prin Cartea Junglei si eu prin "Sapte zile pentru eternitate".
    -Te prinde bine rolul lui Prometeu, i-am zis apoi, dorind sa evit micile tachinari care il scoteau din sarite.
    -Dezlantuie-te.
    E de bine, zambeste!

    Buna seara, Ben!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Nu eram deloc surprins de ironicul "rol" pe care mi-l atribuise. Învățase să ciupească preventiv,și, ciudat, chiar îmi stârnea zâmbetul. Îmi amintea de copilărie, când, pripășit în mâinile mele, un pițigoi mă ciupea de zor, semn clar că nu era loc de glumă cu el...Pățise și ea la fel, cred. La urma urmei, mi-am zis, nu facea decât să-și apere imperiul ei delicat și iluzoriu populat de amănuntele ce pot compune o galaxie...
    Zărisem cu coada ochiului, scris cu litere mari pe cartea din mâinile ei - Marck Levy. Avea să afle, citindu-l, că și eternitatea e o unitate de măsură a timpului."
    - Bună dimineața, Ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, ML, mi-a mers fix la inima! Nu fusese carte, pagina, foaie sau rand scris de el, pe care sa nu le iubesc. A fost ca si cum imi pusesem inima intre copertile cartilor lui, atunci cand mi-am imbracat in ele, caietul meu de amintiri.

    Una era de pe vremea cand aveam cam sapte ani si un baiat mai mare ca mine, un fel de sef de trib, m-a dat afara din tribul sau, numai pentru ca m-am revoltat impotriva tacticilor lui dictatoriale. Si ca sa-mi bage mintile in cap, mi-a dat si o palma odata cu instiintarea de concediere. M-am dus plangand acasa, unde m-a luat tata in primire. M-a intrebat de ce plang si a ascultat tot ce i-am povestit. Pana sa nu mai dau eu apa la soricei si-a fumat linistit tigara, apoi m-a luat de brat, s-a uitat in ochisorii mei si mi-a spus, plin de manie:
    -Du-te si joaca-te cu cine vrei, cand vrei si unde vrei tu! Daca baiatul ala se mai ia de tine, pana sa faca el primul gest, tu da-i un pumn fix in nas. Poti face asta!
    Eu m-am dus inapoi in parc, atat de convinsa si de sigura de forta mea (care probabil ca mi se citea pe fata), incat seful de trib a facut some steps back.
    Asta nu inseamna ca ceva mai tarziu, pe cand eram in clasa a cincea, aplicand aceeasi tactica, nu mi-am luat un mare pumn in barba de la un prost mai mare ca mine. L-am privit in ochi, nu am plans, nu am schitat nici un gest, nu l-am parat, nu l-am reclamat, ci am luat-o ca pe o lectie de viata.

    Cea mai proaspata amintire este despre...“cea mai”. Menta este, pe departe, cea mai pe gustul meu. Imi place si ceaiul din menta, in cocktail, in inghetata dar si proaspata, in tot felul de salate. Dar cea mai frumoasa amintire legata de menta este din Franta, la vreme de toamna, pe cand mergeam pe drumul vinului, in Alsacia. Eram pe un drumeag ce strabatea un deal pur si simplu plin de struguri. La un moment dat, cel ce se afla la volanul vanului, a oprit masina ca sa fure o para dintr-un par la care poftise ea. Mai intai m-am amarat, dar pana la urma, tot raul a fost spre bine. Pentru ca am fructificat ocazia facand poze printre randurile de vita de vie printre care m-am aventurat. Si tot mergand eu asa, am dat de o casa cu gradina cum numai in povesti am citit ca ar exista. Era atat de rupta de realitate, atat de calda si de frumoasa, plina de armonie si de liniste cum nu credeam pana atunci ca poate exista.
    Eh, dinspre gradina aceea venea un parfum de menta ametitor. Simtindu-l, pur si simplu am inceput a striga, cu toata forta mea, "Am ajuns in rai".

    Buna dimineata, Ben!
    Chapeaux :)

    RăspundețiȘtergere
  5. -Stai puțin!!! Azi e 1 iunie!
    Ziua mea, cum ar veni!
    Bine. Păi???
    Ani, Ani...

    RăspundețiȘtergere
  6. Poftim,Ani!
    http://youtu.be/d-diB65scQU
    O zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eh, paaaiiii la multi ani, ani!
    Si un sarut ciresesc :)

    Multumesc, o zi frumoasa si tie, Ben!

    RăspundețiȘtergere
  8. Iui...
    dacă-i p'așa, ăăă, mai trec și;
    - Bună seara, Ani! :)
    (acu o sa-mi zici ca-s un cotoi pupacios!)

    RăspundețiȘtergere
  9. mi-au...dat lacrimile de ciudă!
    no ni mă' frate! și bănuiam mi-o fur...
    - nu poate nime' să să pupe în blogăceala asta câtă-i lumea, că hop și ben cu mufa!
    ca să vezi...:)

    RăspundețiȘtergere
  10. :)

    http://www.youtube.com/watch?v=pRQtldkHT3E

    RăspundețiȘtergere
  11. - mi-ai adus aminte Ani de anii '70 cind aveam destui anisori ca sa nu mai plag de mila tipelor dezbracate din revistele pe care Jambi...
    http://youtu.be/OGhHfPoY-h8
    ...da ma duc in patratelu meu sa postacesc acolo!
    cu T.Jones asta! ha! pai sa vedem; el miner, io miner! el cinta, io nu si nu! asa!
    acu plec.(un pic). da mai vin! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Bună dimineața, Ani!
    http://youtu.be/nUCA0z11CqM

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica