Gargarita, rita

Mi-as fi dorit ca in noaptea aceea sa pot vizita Luvrul, Versailles-ul, castelele de pe Valea Loarei, sau cel putin Ermitage-ul, ori Petrodvoretul. Mai mult decat aceste palate, mi-as fi dorit sa pot vizita gradinile lor, dar m-am trezit bantuind pe culoarele penitenciarului de la Poarta Alba. Poate ca aveam o penitenta de facut, sau poate ca dimpotriva, altceva aveam eu de facut. Pana sa-mi dau seama ce, mie mi-a venit sa fac pipi, asa ca am plecat in cautarea unei toalete.
Da stiu, mama m-a invatat ca nu este elegant sa vorbesc despre asta in public, dar tot de la ea am invatat atatea alte restrictii legate tot de ceva firesc si natural. De parca nu toata lumea face pipi, zau asa.
In fine, am intrat intr-o celula alba. Eram bucuroasa sa scap de stresul ala de-a dreptul apasator. Dar tocmai cand sa ma eliberez, din celula vecina, una cam intunecoasa, puscariasul m-a intrebat daca am simtit cutremurul. Am sarit ca arsa. Mi-am cerut scuze, nu numai ca nu-l vazusem, dar nici macar nu-i simtisem prezenta. Cat despre cutremur, nici vorba. Hotarat lucru, devenisem o nesimtita. Am vrut sa plec, dar tipul m-a tinut pe loc cu povestile lui despre fereastra pe care o deschisese, unica lui portita de iesire spre libertate. Culmea este ca de la acea fereastra lipseau zabrelele, de altfel prezente din belsug de jur imprejurul nostru. Imi era mila de el. Cata cruzime din partea gardienilor, sa-i dea astfel acea iluzie de libertate! Compasiunea a fost cea care m-a tinut pe loc. A vazut ca par interesata de povestea lui si a inceput sa-mi povesteasca mai pe-ndelete. Nu stiu exact ce dorea sa-mi spuna, cert e ca la un moment dat m-am plictisit si aveam impresia ca tipul este doar un trombonist.
Dadeam din cap ca si cum eram atenta la povestea lui, dar ma indreptam spre iesire, fiindca simteam ca daca mai stateam mult in celula aia, ma pastea o adevarata criza. Una de personalitate. Cred ca el tocmai a observat ce vroiam eu sa fac, asa incat, cum necum, a iesit din celula lui intunecoasa si a intrat in celula alba in care ma aflam eu. Eh, atunci am avut o revelatie asupra lasitatii sale. Pai daca putea sa treaca prin zid si printre gratii, oare de ce alesese captivitatea? Nu stiu nici cine era, nici daca era vinovat sau nu, dar nu vroiam sa fiu eu cea care il lasa sa scape de responsabilitatile lui. Ale lui.
Zvirrrr, p'aci ti-e drumul. 
M-am dus apoi sa-mi cumpar o rochie. O rochie lunga, fara spate. Nu mai purtasem in viata mea un astfel de vestmant. Natura m-a facut astfel incat sa nu pot iesi in lume fara sutien. Ma rog, natura ma facuse asa cum ii trecuse ei prin minte, nu cum as fi vrut eu. Fara el, bunul meu simt si respectul pentru ceilalti ma impedicau sa ies din casa.
Si totusi, mi-am luat doua astfel de rochii. Una alba cu imprimeu negru, eleganta si una alba, cu imprimeu rosu, sport. Mergeam cu ele pe mana, fericita si dornica sa gasesc ocazia sa le imbrac, cand m-am intalnit cu Mielu'. Fusesem candva colegi de servici.
Bine, Mielu' era un pseudonim. Numele lui era Nicolae si era din comuna Voluntari, nu din tara sfanta, cum ii placea lui sa glumeasca sec. M-a rugat sa-l ajut sa aranjeze masa si, fara sa astepte acceptul meu, mi-a luat rochiile si a facut din ele o fata de masa. Puse una in completarea celeilalte, din imprimeurile lor a iesit la iveala un text: ”Mielu', Fiul Tatalui”. Partea de deasupra, cea cu Mielu' mai era cum mai era, dar partea cu fiul nustiucui, era de-a dreptul sifonata. Ma lasi….
Asta a fost povestea lui.
Povestea mea era ca, in tot acest timp, mi-am sters lacrimile pe un sul intreg de hartie higienica. Tampitul ala imi stricase rochiile din cauza lu' masa lui.  Si nici nu stiu daca nu cumva am plans ca proasta, pentru ca habar n-aveam daca ala chiar mi-a stricat imbracamintea sau puscariasul ma voia captiva alaturi de el, ametindu-ma cu tot felul de povesti, ba cu fata babei, ba ca a mosului. Ete nah, ca dupa ce mi-am sters si ultima lacrima, m-am urcat pe masa, am dansat un step si apoi mi-am luat zborul printr-un tablou ce, in fapt, era unica fereastra ce avea sa ma conduca intr-un loc anume.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie