Foaie pentru dinte, ochi si Zana Maseluta

Se facea ca mi-am vizitat propriul mormant. Se intampla pe vremea cand ma aflam in drum spre Alaska, acum aproape sapte ani. Era un mormant ca un adevarat muzeu de arta. He, he, cine stie in alta viata ce mare personalitate am fost!? Dar totusi, personalitate sau nu, mare sau mica, cine are nevoie de statuie? Si cine are nevoie de mormant? Cenusa scrie din corpul meu! Cenusa de pasare phoenix, iar nu putreziciune.
Canadianca pe la care intentionam sa trec, abatandu-ma cu un scop precis de la drumul meu, prin teritoriul inuit, este specialista in dinti. Ma duceam la ea sa iau lectii despre cum se trateaza acestia. Vroiam sa mi-i tratez eu. pe ai mei. Nu sunt o persoana fricoasa, iar la durere s-a dovedit ca sunt a dracului de rezistenta. Doar pentru ca am vrut sa-i exclud din calcul pe acei dentisti care iti scot dintii buni, doar ca sa-ti puna ei implaturile lor de dinti falsi. In rest, n-am nimic cu dentistii: ai dinti stricati? Opturam canale, omoram nervi, luam mulaje, le cioplim, punem coronite…este foarte simplu, oricine poate face asta. Eh, dar cine o mai face ca amine, ca mine sa pateasca:)
Tocmai ce-mi infaptuisem marea opera stomato, ca m-am si teleportat intr-o noua viata. O viata in care ma aflam in acelasi timp si in acelasi loc cu doi copii si cu mine, trei.
In loja ce statea pe post de balcon al livingului meu, se afla Suferinta cu al ei pui.
Am invitat-o la o discutie, inauntru, in casa mea. Nu a vrut sa intre! Ea ar mai fi intrat, dar puiul de suferinta nu avea loc de copiii mei. Acest pui al ei ii soptea, lipsit total de inocenta, un plan de ocupare a livingului: ”asteptam sa iasa copiii, apoi intram noi!”. Dar copiii mei erau la ei acasa, cum ar fi fost sa plece ei si sa-i lase pe musafiri sa intre? Suferinta si al ei pui, au ramas in afara livingului meu, in loja. Chiar si de dupa perdea, reusisem intr-un final sa-i vad in toata micimea lor. Cum dracu de ii simtisem atat de mari pana atunci?!
Ha, ha, exista o cantareata ce o invita la masa ei pe Fericire. Ii dadea si adresa, ii ruga pe toti sa-i aminteasca de ea. Dar Fericirea nu putea sa vina, pentru ca nu era lasata sa intre. In livingul acela, in acele momente, se afla ca oaspete, Suferinta… Fericirea si Suferinta se exclud reciproc.Victoria uneia sau a celeilalte depinde numai si numai de prezenta sau absenta copilului cu chip de inocenta.
De data acesta a fost exact invers: am invitat-o in viata mea pe Suferinta, dar ea nu a mai putut intra..nu a mai avut loc…de atata Fericire. 
Apoi subit m-am teleportat in acelasi cimitir. Ma uitam dupa mormantul meu, il cautam, insa nici urma de mormant: disparusera toate, nu numai al meu. Unde oare ma aflu, stiu sigur ca acolo, undeva in dreapta mea, se afla el. Doamne, mare este gradina Ta!
Da, da, ajunsesem in Gradina. In dreapta, scaune albe oranduite ca pentru spectacol, pe care s-au asezat plini de bucurie si nerabdare, copiii.
In stanga mea, transporturi pline de continut: se descarcau impulsuri noi, urmate imediat de salturi catre o noua viata. Era un spectacol fata de care care, sunt convinsa, Eugen Ionesco ar fi cel putin nedumerit ca l-am pus in scena fara ca macar sa-i citesc opera. Sau poate ca tocmai el, marele maestro al absurdului, mi-o citise numai mie la ureche, in timp ce visam cu ochii inchisi, la adapostul pleoapelor, rugandu-ma sa-l ajut sa se faca inteles de catre ceilalti.
"Bine, bine, o pot face si pe asta, dar sa fie clar! Saltelele de o singura persoana nu intra in décor, s-a inteles? Degeaba gestionarul de la containerul cu saltele de 90/200, incearca sa ma ademeneasca cu plecaciuni si complimente!"
Pasesc inainte, ignorand nu pe el, la urma urmei este nepoliticos sa nu raspunzi la un astfel de salut, ci doar oferta lui. La doar un pas dupa, se deschideau generoase, containerele cu saltele de cate doi, care facusera din asta o adevarata afacere de familie, careia i se dedicasera in totalitate.
"Acestia vor salta primii!", am hotarat, iar ceasul meu a batut precum ciocanelul unui judecator, la exact ora 7, buna dimineata!


Comentarii

  1. "In stanga mea, transporturi pline de continut: se descarcau impulsuri noi, urmate imediat de salturi catre o noua viata" - asta-i tare frumos!

    îl recunosc pe Ben în ce ai scris... nu degeaba postează com. pe la tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Iulia: pai daca il recunosti, inseamna ca deja il cunosti. Eu abia il descopar :)

    @Ben: este ca sunt momente cand nici tu nu te recunosti ?:)

    RăspundețiȘtergere
  3. - Mă mai salut câteodată, așa, când mă întâlnesc eu cu mine pe stradă. Da' de ce întrebi?

    RăspundețiȘtergere
  4. Iulia draga, eu inca ma minunez de cate coincidente si potriviri de caracter( :) ) sunt in spatiul virtual!
    Citind epistola ta catre nevers, am ajuns sa citesc despre Nichita. Este incredibil!

    Acum patru ani vorbeam la telefon cu un scriitor SF pe care il credeam, nici mai mult, nici mai putin, dar Dumnezeu. Nu rade, ca asa e :)
    Eram novice in virtual si prea scria el tot ce-mi trecea mie prin minte si prin gand. Empatie, empatie, dar nici chiar asa!:) Nu mai spun ca pe vremea aceea, in real, eu chiar exersam o comunicare cu Dumnezeu (in sensul ca ma milogeam la El sa ma ajute cu o chestie, chestie de care depindea insasi existenta mea viitoare), context in care chiar am crezut ca Dumnezeu imi vorbeste prin acest scriitor :)...vorba francezului: folie de aluminiu sau, mai jucaus spus, de "alo, Mina", avand in vedere faptul ca de la Sf. Mina a inceput totul:))

    Intr-una din zile m-am hotarat sa-l sun si sa ma conving ca El chiar exista. Si iata ca exista si eu i-am vorbit cu "Tu", asa cum eram obisnuita. Si el m-a invitat politicos sa-i vorbesc cu dvs.
    La ceva timp de la "incident" i-am scris si eu o epistola in spatiul virtual pe care il frecventam amandoi, in care i-am trasmis asa, cam acelasi mesaj al lui Nichita catre Cartarescu, cu diferenta ca eu il cam concediam pe scriitor, in stilul "Amurgul Idolilor" : "pai daca Dumnezeu nu se supara ca-l iau de brat si ii spun Tu, cine esti tu sa-mi ceri sa-ti vorbesc cu dvs?" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Ben :uite asa, ca sa vorbesti cu mine :)

    RăspundețiȘtergere
  6. hahaha, ce măi, te-a invitat să-i spui dumneavastră???

    ahahaha!
    mișto! mișto!!! chiar am rîs...

    RăspundețiȘtergere
  7. Acuma, nu mă crezi nebună când spun (ca toată lumea) că ele (coincidentele) nu sunt deloc întâmplătoare. Măcar că te invită să verifici ceva - așa ca tine - și tot folosesc...

    RăspundețiȘtergere
  8. Tu, nebuna ca spui asa ceva? Dar de unde? Nebuna am fost eu, cautand sa mi le explic:) A fost ca si cum am cutezat a incerca a descalci, incalcitele Sale cai. Nu stiu maine sau poimaine sau peste o ora ce voi crede si ce voi simti, dar acum iti pot spune ca nu regret nimic din tot ce mi s-a intamplat in aceasta incercare a mea :)

    Oricum, intamplatoare sau nu, coincidentele astea m-au trecut prin toate starile emotionale, mentale si sufletesti, incerand sa le mi le explic: de la spaima la furie, de la agonie la extaz, de la ras la plans si tot asa.
    Nu le-am inteles si nici nu cred ca le voi intelege vreodata, cert este ca, din toata aceasta nebunie, n-am reusit altceva decat sa ma inteleg pe mine, ceea ce mi se pare a-mi fi suficient ca realizare, pentru o viata de om simplu, de om obisnuit:)

    Acum, azi, aici, pot doar sa ma bucur pe deplin de toate aceste coincidente si intamplari si de El :) Atat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica