Căprui

Uneori ador să mă plimb singură. Este una dintre puținele mele alintări. Să merg pe stradă, să caut străzi dragi mie, străzi care să-mi amintească de tot ce-a fost și nu mai este și de tot ceea ce este ca și cum nu ar fi fost. Câteodată mă găsesc rătăcind pe străzi pe care nu am mai umblat în viața mea, dar trăind senzația de deja vu.
Amintiri, stări de tot felul, nostalgie, dor de acasă, sentimente contradictorii îmi inundă mintea și sufletul. Câteodată mă joc privind la întâmplare în jurul meu, citind diverse anunțuri, nume de străzi, numerele lor, reclame, numere de la mașini, mărcile acestora. Le îmbin cu vorbe și alte sunete scăpate de pe la vreun trecător sau de la vreun copil ce se joacă în parc. Le așez cap la cap și astfel devin muzica străzii mele, ce cântă numai și numai pentru mine.

Altfel s-au petrecut, însă, lucrurile pe când, mergând pe Calea Victoriei, am ajuns în dreptul Palatului Regal, unde l-am întâlnit pe necunoscutul acela ce părea că este la un pas să-și piardă cumpătul.
-Vă simțiți bine? am vrut să știu
-Mă simt bine, mulțumesc. Sunt doar apăsat de arhitectura marca “mâna omului”, de designul exterior rostuit parcă înadins așa, după un calcul precis ce are scopul de a ne…. priviți acest cartof, luați seama la acest bust, vedeți această statuie…
Cu cât le dădea mai multă importanță, cu atât le făcea să existe, devenea mai agitat, mai revoltat, epuizat, sfârșit.
-Domnule, i-am spus, uitați-vă în ochii mei, bine? Le vedeți cumva acolo? Priviți! ELE NU EXISTĂ! Și dacă nu mă credeți, coborâți-vă ochii spre inima mea, dar nu uitați ca înainte să inspirați adânc...așa, acum nădăjduiesc că faceți bine, chiar dacă nu știu cine sunteți.
Rămas bun și luați aminte, blondul meu cenușiu este numai o iluzie optică :)



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie