Timp


Ajunsesem, in sfarsit, la varsta majoratului. E drept ca dupa model american. Asteptasem momentul acela ca pe unul al libertatii mele depline, al implinirii unui vis.  De mica visam sa am casa mea cu ferestre ce dau spre rasarit, ca sa ma pot scula in fiecare dimineata in mangaierile soarelui. Casuta mea in care sa-mi beau cafeaua si sa ascult muzica buna la radio in timp ce ma pregatesc pentru o noua zi. Dar cel mai mult am visat la masuta mea de toaleta, pe care sa mi le pot aseza pe toate ale mele exact asa cum imi doream eu. Aveam vise marete inca de pe atunci. Atat de marete, incat la vremea aceea nici nu reuseam sa intrezaresc inaltimea la care se afla tinta mea. Asta numai multumita relatiei relativitatii cu relativul.
Iata-ma ajunsa la casa mea, la care ma asezasem inainte de a reusi s-o mobilez. Pe parchetul albastru asezasem o saltea galbena, iar in loc de usa de la balcon pusesem prosopul rosu de plaja.
Eram fericita si mai ales, eram increzatoare. Asa m-a gasit Angela in momentul in care m-a vizitat. Venise insotita de Moona, un diminutiv al Demonicai. Angela dorea cu orice pret sa ma tina pe langa ea. Imi propunea tot felul de ocupatii. Daca dupa numerose incercari a vazut ca nu ma pasioneaza cariera, venise sa-mi propuna sa fiu guvernanta copiiilor ei. Nu i-am dat atentie. Nu ma visasem niciodata ca fiind mama unor orfani. La momentul acela ma atragea mai mult rochia pe care o purta Moona. Era un model indian dintr-o tesatura ce-mi placuse dintotdeauna. 
E drept ca o cam incarcase cu multe si inutile accesorii, dar ma gandeam ca daca as trasforma-o pe gustul meu, as reusi sa scot din ea un brand de succes. La asta ma pricepeam, eram buna in distributie. Eram buna in tot ceea ce faceam de altfel, chiar si la prostii. Aveam constiinta lucrului bine facut. Daca tot le-am facut, macar le-am dus pana la capat.
Pe Angela am refuzat-o eu, iar Moona m-a refuzat pe mine. N-a vrut sa-mi divulge secretul furnizorului ei. Ok mi-am zis, n-o sa mor eu din asta si le-am invitat sa plece, fiindca eu aveam sa ma ocup de casa mea.
Aveam intalnire cu noua mesteri mari, calfe si zidari, in unu.  M-am urcat in masina lui si ne-am indreptat spre magazinul de unde urma sa luam cele necesare. Odata ce se vazuse la volanul masinii, insa, mosul ala bun si bland s-a transformat in solistul de la Manowar. Doamne, cat de prefacuta e lumea asta!
In spatele mastii lui de bun crestin se ascundea un drac…Dracul...Dracula…tot un Trac, pentru ca prezenta asta a lui mi-a dat niste emotii de care nu ma stiam capabila.
Imi propuse un targ. Un pret mic pentru el, un pret urias pentru mine, deoarece eu nu numai ca nu ma sarutasem pana atunci cu nici un barbat, darmite cu insusi Batman. Imi era teama sa nu-l dezamagesc. I-am dat un raspuns evaziv, spunandu-i ca mie, la scoala, de cate ori invatam o lectie noua, imi placea si preferam sa fiu ascultata in scris si nu la oral si ca, daca este de acord, sa-i scriu o poveste frumoasa, la alegere, ori despre Attila Hunul ori despre Matei Corvin. Nu ca as fi stiut ceva anume despre unul sau despre celalalt, dar il aveam ca sursa de inspiratie pe Johnny Depp, pe care il vedeam in toate personajele de film, teatru, carti si de pe strada. Nici nu mi-am imaginat ca astfel aveau sa intre in conflict inspiratia mea cu aspiratia lui, iesind niste scantei mai ceva ca la 4 iulie.
Fara sa astept raspunsul lui, de parca l-as fi stiut, am sarit din masina si am inceput sa alerg pe aleea ce ducea spre parc, o alee plina de umbra si de umbre. Umbrele acelea faceau sa para ca aleea se lungeste, iar eu in loc sa ajung la luminis, sa ma indepartez de acesta. 
Credeam ca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior atunci cand m-am trezit in campul acela de floarea soarelui. Galbenul lor viu ma umplea de bucurie. Doar ca lumina aceea era una artificiala, caci din cauza ei nu am putut sa vad ca galbenul nu era al petalelor de flori, ci era glazura unui tort urias pe care am inceput a patina, pana am cazut in Grota Marianelor. M-am luptat cat am putut de mult sa nu cad, fara ca atunci sa-nteleg ca orice astfel de lupta nu este decat o prelungire a agoniei si ca, cu cat m-am lasat mai usor in voia sortii, cu atat mai drept mi-a fost drumul spre extaz.
Ma aflam in plina noapte, dar nu era ca si cum intunericul se abatuse asupra mea, ci eu eram cea ce il patrunsese in lumea lui. Cum altfel as fi reusit sa-l cunosc, cunoscandu-ma pe mine? Fiindca orice alta lumina ce vine de undeva dinafara ta si nu din interior, poate fi inselatoare.
Eram ca o straina in noapte. Nu stiam sa fiu eu insami, nu stiam cine sunt, eram oricine altcineva, dar nu eu insami. Nu stiam cum si pentru a afla trebuia sa invat sa fiu nebuna. Prea fusesem numai buna pana atunci.
Asa m-a gasit soarele in dimineata in care mi-a patruns pentru prima oara in casa si mi-a aprins scanteia evolutiei. M-am lasat dusa de razele sale in cer si pe pamant, in nori de zapada, in apa marii, pe strada, pe nisipul de pe plaja, pe aleile parcurilor, pana cand m-am curatat de umbra si de intuneric si m-am parfumat cu parfumul naturii mele. Asta pana intr-o buna zi cand am hotarat sa cobor storurile, caci razele soarelui devenisera de-a dreptul sacaitoare si cam arzatoare. Iar eu nu eram floarea soarelui, floarea ce se afla intr-o vesnica asteptare, mereu cu capul plecat.
Evolutia mea era in plina procesualitate, si nu era vorba doar de o schimbare de look. Invatasem, fir-ar sa fie, sa lupt pe toate fronturile in acelasi timp.
De la El am invatat Umilinta. De la El am invatat ce este instinctul de conservare.  De la El am invatat Iubirea si Ura, de la El am invatat Iertarea, de la El am invatat Uitarea, de la El am invatat Amintirea, de la El am invatat despre mine. De la El am invatat sa fiu Ea.


12. mai. 2011

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie