miercuri, 18 mai 2011

BUCLA

Baldabac, apa ma inghiti. Daca vazui ca Niagara nu-mi poate spala pacatul de moarte al dezrobirii mele, dadui fuga la Iguazzu, via bratele de piatra ale Mantuitorului. Da, cascada era unica mea speranta, cand am vazut ca sangele apa nu se face. La impactul cu solul, deodata a aparut un monah. Statea cu mana intinsa la mine, ca sa-si incaseze ortul.
Bagai mana in buzunarul stang, ioc. Bagai mana in buzunarul drept, nici urma de bani.
Zic: daca vrei in natura, ca de asta nu duc lipsa. Da, zise, dand din cap in semn ca nu. Si eu n-am stiut atunci daca am de-a face cu un impostor si nici ce sa iau de bun, si nici in ce sa cred: fapta sau cuvantul?
Cum stateam eu pe ganduri precum statueta de la Hamangia, aparu o naluca ce-mi trezi, cu a sa prezenta, al saselea simt.
-Mai da fraiera mai esti tu! Ce cauti, mai, tu aici, ai uitat ca tu ai ales “Hai Romania”?
In clipa in care mi-am amintit, o unda de soc m-a inaltat pana la Aconcagua. Sau Kilimanjaro, ca habar n-am. Sau poate ca Omu. Anyway, un munte. Tot in acel moment, monahul s-a transformat intr-o piatra de rau sortita sa nu mai stea in drum, pana ce apa si soarele si luna si vantul si stelele si pamantul nu-l vor invata lectia concordantei dintre cuvant si fapta, din pozitia de marketer, un soi de misionar al contemporaneitatii.

Piatra aia fusese temelia vechiului templu pierdut acum in vegetatia luxurianta a zonei, loc in care am ajuns, odata cu unda pe a carei lungime ma gasisem, mai mult sau mai putin intamplator. Fain! Toata viata visasem sa-mi petrec vara in jungla iar gandul ca as putea aplica, la ea acasa, lectia societatii pe care tocmai o invatasem, ma incanta.
Imi doream sa las o urma a trecerii mele prin zona, dar cum perlele se terminasera, m-am asezat si am inceput sa-mi cipolesc in piatra memoriile, ceva de genul “Ani si duplexul”, ca prea ma simtisem pana atunci discriminata de asimetria faptului ca “Ana are mere” si eu nu.
De undeva din departare se auzea trecand un car alegoric avand destinatia Festivalul de la Mamaia. De aproape, il simteam pe elefant cum trage cu ochiul la  scrisul meu. M-am bucurat ca un copil prost la vederea lui si l-am invitat elegant sa tina cont de faptul ca totul a inceput cu o rugaminte si o rugaciune.
Apoi m-am aruncat in apa, in apa de rau, plata si minerala, m-am bronzat si m-am zgait toata ziua si toata noaptea la cer, in asteptarea navei ce avea sa ma duca intr-o noua dimensiune, caci de toate cele conventionale, ma plictisisem de moarte.


2 comentarii: