vineri, 6 mai 2011

America

Domnul W, vecinul meu de sus, parca o luase razna de cand se despartise de doamna sa. Tot facea niste ritualuri ciudate in varful piramidei pe de Fifth Avenue, la al carei ultim etaj locuia, incercand prin fel de fel de trucuri sa ne atraga si pe noi, cei care avusesem sansa ori nesansa de a-i fi vecini. Intr-una din zile, agasata fiind de insistenta lui de a lua parte la ritualul acelei dupa amieze, i-am zis:
-Domnule W, traficul e bun. Traficul este miscare, iar miscarea este viata. Sa fii traficant e super! Ai astfel parte de actiune, de aventura, de senzational, de adrenalina. Dar, totusi, una este sa faci trafic cu British American Tobacco si cu totul altceva este sa vanturi de colo colo Snagov sau Cismigiu vs Bega!
A crezut ca sunt doar pretentioasa. Ma rog, nu stiu ce experienta avea referitor la femeie si pretentiile ei, insa ma asteptasem sa priceapa in ce consta diferenta.
A doua zi, stiind ca de obicei imi pandeste aparitia, ma strecurasem pe langa zid, evitand sa fac un cat de mic zgomot, din dorinta de a trece neobservata pana aveam sa intru in casa.
Tocmai cand am ajuns, l-am vazut impiedicandu-se de pragul usii lui si cazand in nas. Initial n-am vrut sa ma amestec, dar cand am vazut ca nici nu mai misca, am urcat treptele in fuga si am dat sa-l ridic de acolo. N-am reusit, oricat mi-am dorit asta. Nu era vorba ca se latise cat era holul de mare, ci de faptul ca pur si simplu nu se voia a fi ajutat. Cu toate eforturile mele, nu s-a ridicat decat atunci cand a vrut el.
Poate ca trebuia sa primesc si o asemenea lectie, de la care sa invat ca urmand pilda bunului samaritean, nu reusesti altceva decat sa te legi la cap fara sa te doara.
Drept multumire pentru ajutorul meu, m-a invitat la o degustare de Phillip Morris. A fost foarte insistent si chiar a deschis larg usile duplapului din living, din care s-au pravalit gramezi de pachete cu tigarete, cu tigari de foi, tutun de pipa si alte cele. L-am refuzat civilizat. Aveam eu Virginiile mele, pe care n-am vrut sa le schimb pe tigarile lui. Omul nu a primit prea bine refuzul meu, drept urmare mi-a dat un branci zdravan care m-a aruncat peste balcon. Astfel am avut si eu parte de momentele mele de zbor, adrenalina, aventura, actiune.
Impactul cu solul a fost unul neasteptat de usor. Am aterizat exact in Chile, intr-o localitate asezata la undeva la poalele Anzilor. Nimerisem in toiul unei vanatori. Straniu era faptul ca prada era o femeie, iar vanatorii aveau o infatisare in comparatie cu a carora, gonacii lor erau niste lorzi. Fugara m-a luat de o aripa si m-a tras dupa ea.“Fugi!” atat mi-a spus, iar eu am inceput a alerga alaturi de ea, uimita fiind de agilitatea de care dadeam dovada. De obicei ma miscam destul de greoi, urmarea a inclinatiei mele spre sedentarism. Am fugit impreuna pana am ajuns pe buza unei prapastii. Am crezut ca acolo ne este sfarsitul si incepusem sa ma indoiesc ca decizia pe care o luasem, aceea de a o insoti pana in acel punct, fusese cea buna. Prima care a facut saltul a fost ea. Poate ca stia exact ce face, tocmai pentru ca se gasea pe teritoriul ei. Nu m-am crezut in stare sa-i urmez exemplul, dar uitandu-ma in urma mea si vazandu-i pe vanatori cum erau manati de propriile lor furii, am facut-o. Probabil ca daca as fi sarit odata cu ea, am fi ajuns in acelasi timp, dar asa m-am trezit in mocirla unui ev mediu timpuriu. 
Se pare ca tocmai saltasem intr-un moment de viitor, altul decat cel al primului salt, cand fusesem proiectata de la balconul zgarie norului din Manhattan.
Tocmai cand ma credeam mai in siguranta, am bagat de seama ca vanatorii erau de acum, un soi de potera ce blocase drumul, cerand actele la control tuturor trecatorilor.
Nici vorba de acte, nici vorba de identitate in cazul meu si, dupa cum aratau, poterasii aceia pareau mai degraba ca vor sa-si populeze celulele noii inchisori, decat sa ia seama la ordinea publica si siguranta oamenilor. In clipa aceea ma simteam si chiar eram incoltita din toate partile.
Am ezitat pret de cateva secunde, dar mi-am luat inima in dinti si am pasit inainte, cu mult tupeu. Nu sunt sigura ca atitudinea mea a fost cea care i-a impresionat, ci mai degraba faptul ca vazandu-mi infatisarea mea de om al pamantului, m-au considerat o cantitate neglijabila, o nu stiu ce…poate ca, de fapt, nici nu m-au vazut cum am trecut pe langa ei.
Incotro ma-ndreptam, nu stiu, dar stiam ca primul lucru pe care-l aveam de facut era sa ma ocup si de identitate, dar si de infatisarea mea. Stiam ce aveam de rezolvat, dar nu aveam nici o idee despre cum as putea reusi.
La un moment dat am zarit pe usa unei cladiri o inscriptie ce mi-a amintit de investitia unui om de afaceri roman, conceputa dupa model elvetian, care isi avea sediul mama in Varsovia, o sucursala la Paris si una in Argentina,  fara sa stiu exact localitatea.
Am intrat. Dupa cateva trepte urcate pe o scara in spirala si cam ingusta, o a doua usa s-a impus a fi deschisa. O usa dincolo de care, luxul, bogatia, rafinamentul si bunul gust contrastau izbitor cu decorul de pana atunci. Dintr-o data m-am simtit jenata de felul in care aratam. Am dat sa plec, insa chiar in acel moment, zambindu-mi si avand o expresie a fetei ce putea fi interpretata ca fiind bucuria revederii, o domnisoara foarte stilata, ma invita s-o urmez.
Cea de-a doua incapere aducea cu un atelier de estetica in care functionalul si utilul luasera locul luxului si bogatiei, fara a fi fost lipsita, insa, de bun gustul si rafinamentul primeia. Ramasesem numai eu in salon. Nu stiam nimic din ce avea sa urmeze, dar inapoi nu mai puteam sa pasesc. Nu aveam decat sa sper ca ma aflu in locul si momentul potrivit si ca, indiferent ce avea sa se intample acolo si atunci, imi va fi de ajutor sa ajung acasa.
Am inceput a studia camera. De jurimprejurul acesteia, o tesatura din matase de un rosu brun cadea in valuri din inaltul inacaperii si pana la podea. Din mijlocul plafonului, un candelabru din metal daruia camerei o lumina calda si placuta. Absenta oricarei surse de lumina naturala m-a determinat sa abandonez cercetarea camerei si sa pornesc in cautarea unei ferestre. Nu ma stiam ca suferind de claustrofobie, dar nevoia de aer proaspat devenise apasatoare, odata ce am constientizat lipsa acestuia. Ma temeam de continuitatea matasoasa a rosului brun. Mi-am trecut usor mainile pe suprafata ei, pipaind din aproape in aproape, in speranta ca voi gasi, ascunsa in spatele ei, fereastra cautata. Cautarea asta a mea aducea cu o mangaiere, o mangaiere ce a facut-o sa se deschida. Am inspirat adanc. O placuta adiere de vant a adus cu ea sunetul unui saxofon. O melodie in care m-am cufundat, fara sa mai intereseze de nimeni si de nimic. Nu stiu cat timp am stat asa, nu stiu cat timp a trecut, daca am stat, daca a trecut timp sau daca nu cumva melodia aceea nu fusese tot un portal. Nu stiu nici cand, nici cum, stiu doar ca ma gaseam in biroul Majestatii Sale.
Era siderat. Ma privea ca pe o naluca. Si ar fi chemat paza, si m-ar fi interogat si ar fi intins mana spre telefon si nu reusea decat sa se balbaie. Am izbucnit in ras si, ca sa destind atmosfera, i-am luat stiloul cu care tocmai se pregatea sa semneze un act istoric pentru intreaga omenire si am inceput sa desenez fluturi si sa fac avioane din hartie, cu ajutorul carora sa-i expediez in toate colturile lumii. Apoi, vazandu-l cat era de contrariat de nebunia mea si cum se abtine numai ca sa nu-mi dea satisfactia unui zambet smuls cu atata usurinta, i-am desenat pe varful nasului o inimioara, indrazneala care l-a facut nu doar sa se balbaie, dar sa se mai si uite crucis. Reusita pentru care i-am promis solemn ca va veni clipa cand va primi un Oscar, clipa in care l-am rugat sa-si aminteasca de mine, ca fiind fata ce i-a colorat ziua.

4 comentarii:

  1. ceea ce dovedeste fara tagada ca tutunul dauneaza grav sanatatii...
    interesant zborul tau peste varfurile cuvintelor! :)

    si pana la urma cu A mare da mana sau cu a mic de mana?!

    RăspundețiȘtergere
  2. cu A mare, in lumea oamenilor mari si cu a mic-inteles ca sufletul meu de copil-cand ma joc de-a cuvintele :)

    cred ca samanii au cu totul alta parere despre tutun si beneficiile meditative ale acestuia:))

    RăspundețiȘtergere
  3. da, dar e frumos sa readuci zambetul unui om fie si pentru o zi :)

    RăspundețiȘtergere
  4. da, e frumos din partea Majestatii Sale ca m-a facut sa zambesc intr-o zi cat pentru o viata:)

    RăspundețiȘtergere