marți, 31 mai 2011

Acum

Tramvaiul meu a sosit în stație. Mă urc pe ușa din față, ocup primul loc și deschid geamul larg. Tramvaiul se pune în mișcare și prinde viteza din ce în ce mai mare. Vântul îmi ridică pletele. Sunt mândră de părul meu ca de propriul stindard, deși nu știu prin ce miracol mi-a crescut. Când am plecat mă știam aproape cheală. Nu mai are importanță asta acum, sunt fericită!
Îmi dau seama că mi-am uitat cartea de identitate, dar cine mai are nevoie de ea? Bine că am ceva dulce ce-mi poate ține de foame, miam, miam.
Scaunul din spatele meu este ocupat de călătorul ce se întreba cu o altă ocazie de ce se sinucid balenele. Te mai ții mult de capul meu, am vrut să-i strig, dar m-am făcut că nu-l văd și nu-l aud. Mă hotărăsc să mă concentrez pe ceea ce îmi place: muzica. Încerc să fac un top al melodiilor preferate, dar nu mă hotărăsc deloc în ce ordine să le așez.Ce muzică să asculți când omul de lângă tine se tot tânguie într-o limbă de neînțeles, cerșind atenție?
-Vă pot ajuta cu ceva? îl intreb.
Se uita prin mine de parca nici nu existam pentru el și continuă să vorbeasca singur:
"L-a condamnat 23 de ani pentru că și-a băgat picioarele în lacul meu. Habar nu au ei că sunt la mâna străinului!" A zis el un cuvânt într-o limbă străină, dar nu l-am înțeles.
Mă refugiez din nou în gândurile mele. Imi amintesc de vara când, îmi amintesc de locul unde, îmi amintesc de….
Dar vocea călătorului mă aduce din nou la realitate: "Da, da! L-a condamnat 23 de ani! Dacă era după mine l-aș fi spânzurat! Auzi, să-și bage picioarele în lacul meu!"
-Domnule, îi zic, fumați? Haideți să ardem împreună niște etape! Vă servesc eu cu o țigară, sau dvs. vă puneți la adapost plămânii? Fumatul vă poate relaxa. Dacă nu vreți să ardem etape, poate vreți să fumăm pipa păcii? Ce ziceți?
Acesta nu îmi raspunse.
-Domnule, îi strig, îți place să vorbești singur, îți place să arunci găina moarta în curtea altuia? Sau îți place să crezi că cine știe ce mare filosof ești? Te întrebi de ce se sinucid balenele, dobitocule?! Dar de vânătorii de balene nu ai nimic de zis? Dă-te jos din tramvaiul meu! Ocupi nemeritat acest loc! Umbli ca melcul cu casa în spinare și te aciuiezi pe unde nu îți este locul!
Acesta coborî iar eu încerc să mă liniștesc. Nu mai îmi arde nici de muzică, de nimic. Refac în gând traseul tramvaiului meu. Părul îmi flutura vesel în vânt în timp ce treceam podul, clipă când l-am văzut cu coada ochiului pe El, Călătorul meu în cămașa lui discreta cu imprimeu bej. Se așaza lângă mine dar nu îmi zice nimic. Inima mea bubuie, stă să-mi iasă din piept. Știu că m-a salvat  odată de umbra mea, dar nu a vrut să-l însoțesc. Dacă mă refuză și acum?
Ridic privirea spre el și îl întreb, fără echivoc, în timp ce mintea mea respingea hotărât ideea de a găsi explicație la minunea prin care atunci a devenit acum.
-Ai un foc?


luni, 30 mai 2011

Unda

Unda
 

Bac

Strict legat de subiectul tau

Teoretic, in aparenta, cei pe care i-ai numit sunt cei ce conduc partidele. Practic, dincolo de aparente, vorbim deja nu despre cine, ci despre ce. Pe de-o parte, venind de sus in jos, sunt grupul de interese de la nivel mondial. In pofida tuturor celor care neaga teoria consipratiei si “scenarita”, exista un 1% la care s-a adunat, s-a concentrat cea mai mare parte a bogatiilor materiale si cei 99% care muncesc pentru ei, de la nivelul fiecaruia. Insumate, averile celor 99% abia daca se apropie de avera celor 1%.
Vorbim deja despre evidenta, o evidenta nu neaparat contabila, ci o evidenta mai presus de statistici. Pentru ca averea celui 1% a fost insusita, nu creata, prin “arestarea” de catre ei, a tuturor resurselor naturale necesare vietii, resurse pentru a caror existenta nu au avut ei nici un merit, dar de al caror dezechilibru, sunt singurii vinovati.
Acel 1% impune regulile jocului pe plan mondial si se ingrijesc ca ele sa fie respectate, pentru ca nu-si permit luxul nici unei brese, cat de mici, in calota, in capacul cu care au acoperit pamantul si sub care ii tin prizonieri pe ceilalti 99%. Iar Romania este, totusi, o tara europeana, nu putea fi exclusa din sfera lor de interese.

Pe de alta parte ( si aici mi-a fost de folos comentariul Taylei, care a adus din interior niste informatii pe care eu nu aveam de unde sa le stiu) actioneaza presiunea venita de jos in sus, dinspre teritoriu. Si intr-o situatie, si in cealalta, pe langa interesul personal pus mai presus de atributiunile, obligatiile si raspunderea functiei pe care o ocupi, avem de-a face ori cu_ complicitatea, ori cu incompetenta sefilor de partide, de guvern, de stat si tuturor celorlate institutii politico-administrative. Si intr-un caz si in celalalt, ei sunt singurii vinovati.

Un lider adevarat, nu se lasa condus de cei pozitionati la un nivel ierarhic inferior lui, ci el este cel ce le deleaga acestora competentele, atributiunile si raspunderile, avand de partea sa parghiile de urmarire si control ale indeplinirii acestora. Vorbim despre o autoritate dovedita, recunoscuta si acceptata de cei de la nivelurile ierarhic inferioare, nu despre stilul dictatorial.
Liderul are datoria de a culege informatiile din teritoriu, a le centraliza, analiza, procesa, imbina, de a lua deciziile si apoi de a elabora strategii pe termen scurt si lung, rezolvand astfel problemele de zi cu zi si oferind tarii, sansa unui viitor. Asta este valabil atat pentru liderul de tara, cat si pentru liderul la nivel local.
Acelasi lider adevarat, daca nu ar avea forta sa rastoarne ordinea mondiala impusa de cel 1%, atunci ar negocia la sange cu acestia, pentru a obtine cat poate el de mult, intru binele celor al caror lider este.
Ce ne arata evidenta, cata vreme toti cei ce s-au numit lideri in ultimii 20 de ani, au facut sluj si la intern si la extern, unicul cel ce i-a condus in tot acest timp, fiind interesul personal si crasa incompetenta? In Romania, nici macar interesul de grup nu a rezistat in fata interesului personal. De aici si toate facerile si desfacerile de aliante, traseismul politic si alte astfel de manifestari ale acestuia.

Opinia pe care mi-am exprimat-o referitor la subiectul tau si pe care o reiau aici,

Scris de catre Ani Stoica View Post
Oamenii, iar oamenii sunt condusi de instincte, de sentimente si de intuitie. Cam asa vad eu "sfanta treime".
Luand in considerare evidenta, putem usor observa cine, sau mai exact, ce a condus nu numai partidele, ci societatea in ansamblul ei.


tine de viziunea mea de ansamblu. Nu pretind ca este cea valabila, insa vorbesc despre ceea ce vad eu, imi expun, cu alte cuvinte, punctul de vedere.
Instinctul este cel ce-l tine in viata pe individ. Sentimentul este cel ce-l leaga pe individ de alti indivizi. Intuitia este cea care il conecteaza pe individ la Intreg, la Complexul pe care il numim viata si care este mai presus de timp si spatiu. Sau in afara acestora.
Omul complet, omul integru, omul incoruptibil, este cel ce se lasa condus de instinct, sentiment si intuitie la un loc.
Cand din aceasta “sfanta treime”, asa cum am numit-o eu, una dintre “componente” a fost eliminata, celelalte doua vin si umplu acel gol. Daca intuitia este cea care lipseste, instinctul si sentimenul isi disputa dreptul de a umple golul. Daca sentimentul este mai puternic, atunci omul devine 1/3 instinct si 2/3 sentiment. Daca sentimentul este, de fapt, un echilibru, un buchet armonios realizat din toate sentimentele omenesti, atunci faptul ca acesta nu-si mai recunoaste intuitia, nu-i aduce lui alt prejudiciu, in afara faptului de a fi deconectat de la Intreg. Sau, mai corect spus, el ramane conectat la niste niveluri mai de baza, ca sa nu spun inferioare. Cele 2/3 de sentiment isi spun, asadar, cuvantul, surclasand instinctul. Daca sentimentul predominant este iubirea, din ea decurgand speranta, optimismul, veselia, bunavointa, increderea, buna intentie s.a.m.d., rau nu poate fi decat pentru omul respectiv, pentru ca risca sa devina genul de om prost de bun. Dar pentru ceilalti, apropierea de un astfel de om, nu poate fi decat benefica. Un astfel de om este ca o revarsare de iubire, pe oriunde trece.
Sarind in extrema cealalta, daca ura este sentimentul predominant, atunci, ura il conduce pe acesta. Este, in opinia mea, situatia de raul cel mai mare, caci ura il poate face din om, neom. Ura intuneca gandirea, macina interiorul si se cere aruncata afara. De aici si revarsarile de ura. Pentru ca nu toti oamenii au forta de a distila ura, de a o transforma intr-un motor, intr-o sursa de energie pe care mai apoi s-o consume intr-un scop creator si constructiv in sens bun. Tine de esenta individului si de aceea nici nu mai conteaza daca ura aceea izvoraste din interiorul lui sau ii este alimentata si din exterior. Parerea mea este ca cine se aseamana se aduna, deci nu pot crede ca un om nevinovat, cu sufletul curat, nu ar avea forta sa lupte cu ura venita din afara lui, alegand sa nu o dea mai departe. Ceea ce-l impiedica sa faca asta, este tocmai interiorul lui.
In situatia aceasta, mai bine sa-l eviti pe cel ce revarsa ura pe oriunde trece. Iar daca el se face de neevitat, atunci e bine sa-l elimini. Tine de echilibrul vietii, pana la urma.
Daca omul uita si de intuitie si de sentiment si se lasa condus doar de instinct, atunci golul lasat se umple cu ramificatii ale instinctelor primare, ceea ce-l face sa fie mult mai periculos decat orice exemplar din regnul animal. Nici un animal, cat de mare si de prada ar fi el, nu ataca fara motiv, nu-si iese in afara teritoriului sau, nu ucide cu premeditare, si vaneaza atat cat sa-si astampere foamea, nu ucide din placere, nu-si inventeaza jocuri periculoase, nu tortureaza, nu-si chinuie prada, nu se distreaza pe seama ei, nu violeza nici o femela, nici macar nu se imperecheaza cu ea, pana cand aceasta nu-l primeste, nu-si agreseaza sau maltrateaza puii.

Ce ne arata evidenta? Eu zic ca ni-i arata pe toti aceia care in intreg ciclul lor evolutiv nu numai ca n-au ajuns la Integritate, la Intreg sau s-au lasat condusi doar de instincte, dar se fac vinovati de increngatura de ramificatii de care omenirea trebuie sa se debaraseze cat mai repede, daca nu vrea sa fie afectata iremediabil, iar adancirea dezechilibrului sa puna in pericol insasi viata.
Locul multora dintre bipede este inapoi la regnul animal, vegetal, mineral. Este si asta o forma de viata, deci nu incalca nici o constitutie clocita de clasa politica din toate timpurile si de pretutindeni. Pana sa se bucure de drepturi ale omului, vor trebui sa dovedeasca ca sunt oameni, iar pentru cei care au ratat sansa de a fi oameni, dovedindu-se neoameni, inumani, a doua sansa nu trebuie sa mai existe, solutia fiind pedeapsa capitala.

Referitor la comunicarea pe forum

Linkurile respective nu erau indreptate impotriva ta sau a cititorilor. Stiu ca exista riscul ca accesand un link sa patesti vreo boacana, dar avand in vedere ca totusi nu ne cunoastem de ieri, de azi, ai putea, daca nu sa-mi acorzi, macar sa ma creditezi cu mai multa incredere. Incerc pe cat posibil sa nu fiu acida sau artagoasa, sau sa-ti las aceasta impresie, insa nu pot sa nu-ti spun ca va trebui sa te hotarasti ce vrei. Am inteles ca aici, pe forum, cauti sa discuti pe anumite subiecte, pe care nu le discuti in particular cu amicii sau cunoscutii tai. OK, deci ne adaptam la conditiile de forum si atunci va trebui sa-ti asumi si riscul de a accesa linkul atasat in postare, daca nu vrei sa te mai trezesti cu astfel de explicatii kilometrice. Sa primesti informatia si apoi sa depui un minim de efort pentru a o procesa si pentru a ajunge la propriile concluzii pe baza carora dialogul poate apoi continua.
Sau va trebui sa recunosti ca esti genul care prefera mura in gura si apoi se scandalizeaza ca e acru sau amar sau prea dulce sau prea sarat sau salciu. Si apoi, sa fim seriosi, nici Dumnezeu nu-ti baga in traista.
Sau va trebui sa recunosti ca nu-ti place sa descoperi tu lumea si atunci preferi sa-i tragi pe ceilalti de limba si sa iei din tot ce aduni de pe la altii, ce te intereseaza pe tine. Este o metoda invaziva, iar gandul ca ai fi un astfel de invadator, imi face greata. Sper ca nu.
Linkurile atasate duceau spre DEX, din dorinta mea de a-i inlesni cititorului doritor sa-mi cunoasca punctul de vedere, accesul la totalul de sensuri si intelesuri ale cuvintelor, instinct, sentiment, intuitie gasite in DEX. A fost, daca vrei, o invitatie la perspectiva, la ansamblu, o provocare la cunoastere si la o autoevaluare, daca vrei.
De exemplu, cei dornici de cunoastere, ar fi aflat ca intuitie, conform celor ce au scris DEX-ul, ar veni din italienescul intuizione sau din frantuzescul intuition. Pentru cei cu un simt al observatiei plasat undeva peste medie si pana la iesit din comun, si-ar fi dat seama ca la fel de bine, putea fi din englezescul intuition. Tine de intuitia lor si de feeling.
Ce este limba romana, Miki? Ce limba vorbim noi? Dar noi cine suntem, Miki?

Referitor la mesajul pe care vrei sa-l transmiti prin semnatura ta.

Si mie imi plac povestile si nu-mi imaginez viata fara ele. Este foarte adevarat ca in toate povestile, scenariile de teatru sau film, exista cate o baba cloanta sau span, insa nici unul dintre acestia nu apuca finalul cu happy end, iesind mai devreme sau mai tarziu din scena. Si tot adevarat este ca nu mi-as alege o astfel de semnatura sub nici o forma. Pentru ca nu intra in ideile, opiniile, parerile mele ce decurg din felul meu de a fi. Intelegi ce-ti spun sau te prefaci ca nu intelegi?
Uite, mie mi-a placut mult Labirintul lui Pan, scena cand faunul i-a spus fetitei ca daca vrea s-o salveze pe mama sa, sa-i faca o infuzie dintr-o planta si lapte. Planta se numea mandragora si Faunul ii povestise ca este o planta care a visat sa fie om, dar care nu si-a depasit stadiul de planta, in intreg ciclul evolutiei sale.

Semnatura este ceea ce te reprezinta pe tine. Semnatura ta esti tu. Daca ai vreun mesaj de transmis, un altul, care nu te reprezinta pe tine, gaseste alte cai, alte mijloace de a-l transmite. Aceea cu politicienii ne au pe noi mi se parea mult mai inspirata.





O impecabila pierdere de timp :)

A mintiri 3

A mintiri :)



duminică, 29 mai 2011

Cheia

Uliul facea rafting pe Izvorul Termal de la Pamukkale. De fapt, Ulia.
Ars, zise ea cand se ingrosa gluma, cautand din priviri iaurtul in care sa sufle cu nesat. In cautarea iaurtului ajunse la concluzia ca tot deasupra unui cuib de cuci este mai bine. Daca nu din alt motiv, macar pentru ca de la inaltimea aceea strugurii sunt intotdeauna dulci, fara echivocul conditionalului optativ.
Oh, dar acesta este numai deznodamantul, toate celelalte momente premergatoare acestuia, fiind deja inscrise, pe scoarta de copac, cu ajutorul scrisului, inca de pe vremea cand frumosii reprezentanti ai fortelor coercitive se jucau copilareste, facand propozitii si punand in aceeasi ecuatie “diavolul” si “florile dalbe” si dandu-le cand rol de subiect, cand rol de predicat.  De tot ceea ce avea nevoie cititorul, era Cheia, ca si conditie eliminatorie a iesirii lui din randurile incuiatilor si intrarii in lumea celor care nucuvanta.
Totul incepuse odata cu intrarea pinguinului in istoria arhitecturii, cu proiectul lui “prima casa”, cunoscuta si sub denumirea de “locuinte pentru trogloditi” si sustinuta pana in zilele veacului, fie de o gaura in soseta, fie de una din talpa.
De sfarsit s-a sfarsit in clipa in care presedintele s-a jucat de-a baba oarba, confundand cainele cu oaia, magarul cu vita, porcul cu arhitectul si pestele cu lamaia, de-a iesit de-o pomana pe cinste, dupa deliciul careia, s-a lins pe bot de forta de munca, fara de care viitorul politic al acestuia este deja trecut.
De la inaltimea mijlocie a zborului, Ulia zambea satisfacuta privind la zbenguiala  alor ei, la care daduse startul imediat dupa revelatia conform careia dragostea e o minciuna.

vineri, 27 mai 2011

Paleta

Nici nu mai stiu cate perechi de incaltaminte am: cu toc, fara toc, cu talpa ortopedica, cu talpa obisnuita, cu platforma, cu varful ascutit, cu el rotund, cu varf patrat, cu fermoar, cu catarama, fara nimic, dar de toate culorile. Alb, negru, maro, rosu, verde, roz, gri, mov, roscat, bej, cafea cu lapte, olive, galben, portocaliu, din piele, din piele intoarsa, din lac si din lac in puţ…
Am cateva perechi de incaltaminte cu sireturi. Ma gandeam sa renunt la ele, doar este cam incomod sa stai mereu aplecat asupra lor pentru a le lega cu atentie. Toata lumea stie ca daca umbli cu sirerturile desfacute, singurul pe care il expui pericolului esti chiar tu.
Tu risti sa te impiedici si ca cazi. Apoi m-am razgandit. De ce sa renunt la incaltamintea cu sireturi? Intr-o lume a ipocriziei, putina siretenie iti poate fi de ajutor.

joi, 26 mai 2011

Oina

“Sa i se taie capul pestelui!”, mi-am zis, plina de avant chefesc. Dar ce sa tai, ca stiuca nu avea cap, tocmai de aceea fusese vai si amar de coada ei. Lui?
In consecinta, am apelat la figurile de stil studiate in clasele primare si, amestecand o parte epitet si trei parti personificare, am transformat dorada intr-un crap de Dunare. Imediat dupa aceea l-am aruncat in frigider. Intre timp imi pierdusem cheful sa stau langa aragaz si, ca sa nu ma indepartez prea mult de la activitatile trasate pe linie de partid si de stat, in spiritul si litera Legii, am ales sa trag un pui de somn.
Dupa ce m-am sculat, conducandu-ma dupa principiul "ce-i in mana, nu-i minciuna", am luat doua cepe de Buzau, de vara trecuta. Am injurat vartos comis voiajorul ce intermediase ajungerea cepelor de la gradinarul basinos si pana la piata de legume si fructe. Apoi le-am tocat marunt, impreuna cu doi ardei grasi si i-am pus la calit intr-un strop de ulei de masline. Din cand in cand, hop cu lingura de lemn, ca doar nu vroiam sa se prinda.
Intre timp, am scos pestele din frigider, l-am pus pe o revista de la bricostore si m-am ocupat de el. Am inceput cu urechile lui. Aratau bine, inca nu se stricase, dar tot de la coada am inceput sa-l curat. Chestie de obisnuinta. De cum am inceput sa fac asta, solzii au trecut la amenintari cu privire la bucataria mea cea proaspat renovata, in culoarea vinului de Bordeaux. N-au avut succes, pentru ca m-au lovit la corason, in consecinta au sfarsit facuti ghem, laolalta cu reclamele pentru obiecte de bricolaj.
Mai intai l-am decapitat. A fost un deliciu. Apoi l-am taiat bucata cu bucata, pana n-am mai avut ce sa tai. Cum apa a dat in clocot, cum l-am bagat in aceeasi oala cu predecesorii lui, cepele si ardeii si cu 4-5 rosii zemoase date prin sita, intru haiosenie, gust si savoare aduse bolborsirii lor. Sosise vremea borsului home made, impodobit cu leustean verde. De-acum te poti urca pe bustean.
Sau nu?

"Citat"

Que sera, sera

AS

miercuri, 25 mai 2011

A mintiri 2

Nonsensul unui monolog.  

Free Will,

Ben, Free Will :)

 


Iuhuuuu, Beeen, sunt aici, pe Calea Lactee :)
Am urcat sa vad cum se vede la nivel galactic! Uite care-i treaba: daca doar pe google.ro cautarea "ani" are 317.000.000 de rezultate,
De la acest nivel putem vorbi deja de ubicuitate :)

A mintire

Ah, biblia! Cate amintiri ma leaga de ea! Sa stii ca inainte de a viziona-audia eu "The Wall", cu mult inainte de asta, am incercat sa citesc biblia. Dupa numai cateva randuri, am ajuns la concluzia ca ori sunt retardata mintal, neintelegand nimic din ea, ori ca sunt posedata de antichrist,  ceea ce ma impiedica s-o inteleg. 
Pe moment am dat-o uitarii, anii tineretii mele de atunci, indemnandu-ma sa ma uit mai degraba dupa fat frumos calare pe un cal breaz, care sa vina si sa ma slaveze de mine insami. Adica sa-mi spuna ca sunt si frumoasa si desteapta, nu asa cum m-a facut biblia, prin autorul/autorii ei, sa cred despre mine.
Eh, vazand eu ca nici asa dar nici asa, am dat fuga, unde in alta parte, daca nu la biserica, unde, ca sa vezi, nu te-am aflat pe tine, ci pe niste popi,  popi care mi-au confirmat din surse sigure ca da, sunt oaia ratacita si jucaria satanei, dar ca sa nu disper, ca oricum si eu si el, suntem uneltele tale. Asa m-am infuriat, ca ti-am declarat razboi. Hai, nu te preface ca nu stii! Sunt convinsa ca inca mai simti gadilicii in talpile tale!

Eh, de aici, dragul meu, o intreaga tevatura aventuristica, despre care iti spun eu sigur, ca l-ar face pe Cervantes sa crape de ciuda in patru, ca piatra aia pe care si-a cladit Pustiul tau biserica lui, de fapt a lui Petru ( sau, oricum daca nici a lui, atunci sigur a unui P. De fapt, p).

Norocul si salvarea mea cu si de la OAMENI (aia originali, de la mama si de la tatal lor) cu cartile, muzica, teatrul si filmele lor. Creatii a caror valoare (chiar si nerecunoscuta fiind de catre niste capete de cristal, prin premierea lor cu cate un  nobel, pe mine m-au facut sa rezonez si sa vibrez pe unde luuungi, cat de la Sucevita si pana la catedrala din Palma. Dar ce zic eu aici? Ca de la Vladivostok la Canalul Manecii, de la Singapore si pana in nordul Canadei. 
Eh, vibrand eu asa, am aflat adevarul lumii in care traim. 
Tu ce parere ai? Sa le spun si lor, sau 




Si nu uita: si tacerea este un raspuns! Unul pe care il interpretez asa cum vreau eu! 





See you :)

marți, 24 mai 2011

Foaie pentru dinte, ochi si Zana Maseluta

Se facea ca mi-am vizitat propriul mormant. Se intampla pe vremea cand ma aflam in drum spre Alaska, acum aproape sapte ani. Era un mormant ca un adevarat muzeu de arta. He, he, cine stie in alta viata ce mare personalitate am fost!? Dar totusi, personalitate sau nu, mare sau mica, cine are nevoie de statuie? Si cine are nevoie de mormant? Cenusa scrie din corpul meu! Cenusa de pasare phoenix, iar nu putreziciune.
Canadianca pe la care intentionam sa trec, abatandu-ma cu un scop precis de la drumul meu, prin teritoriul inuit, este specialista in dinti. Ma duceam la ea sa iau lectii despre cum se trateaza acestia. Vroiam sa mi-i tratez eu. pe ai mei. Nu sunt o persoana fricoasa, iar la durere s-a dovedit ca sunt a dracului de rezistenta. Doar pentru ca am vrut sa-i exclud din calcul pe acei dentisti care iti scot dintii buni, doar ca sa-ti puna ei implaturile lor de dinti falsi. In rest, n-am nimic cu dentistii: ai dinti stricati? Opturam canale, omoram nervi, luam mulaje, le cioplim, punem coronite…este foarte simplu, oricine poate face asta. Eh, dar cine o mai face ca amine, ca mine sa pateasca:)
Tocmai ce-mi infaptuisem marea opera stomato, ca m-am si teleportat intr-o noua viata. O viata in care ma aflam in acelasi timp si in acelasi loc cu doi copii si cu mine, trei.
In loja ce statea pe post de balcon al livingului meu, se afla Suferinta cu al ei pui.
Am invitat-o la o discutie, inauntru, in casa mea. Nu a vrut sa intre! Ea ar mai fi intrat, dar puiul de suferinta nu avea loc de copiii mei. Acest pui al ei ii soptea, lipsit total de inocenta, un plan de ocupare a livingului: ”asteptam sa iasa copiii, apoi intram noi!”. Dar copiii mei erau la ei acasa, cum ar fi fost sa plece ei si sa-i lase pe musafiri sa intre? Suferinta si al ei pui, au ramas in afara livingului meu, in loja. Chiar si de dupa perdea, reusisem intr-un final sa-i vad in toata micimea lor. Cum dracu de ii simtisem atat de mari pana atunci?!
Ha, ha, exista o cantareata ce o invita la masa ei pe Fericire. Ii dadea si adresa, ii ruga pe toti sa-i aminteasca de ea. Dar Fericirea nu putea sa vina, pentru ca nu era lasata sa intre. In livingul acela, in acele momente, se afla ca oaspete, Suferinta… Fericirea si Suferinta se exclud reciproc.Victoria uneia sau a celeilalte depinde numai si numai de prezenta sau absenta copilului cu chip de inocenta.
De data acesta a fost exact invers: am invitat-o in viata mea pe Suferinta, dar ea nu a mai putut intra..nu a mai avut loc…de atata Fericire. 
Apoi subit m-am teleportat in acelasi cimitir. Ma uitam dupa mormantul meu, il cautam, insa nici urma de mormant: disparusera toate, nu numai al meu. Unde oare ma aflu, stiu sigur ca acolo, undeva in dreapta mea, se afla el. Doamne, mare este gradina Ta!
Da, da, ajunsesem in Gradina. In dreapta, scaune albe oranduite ca pentru spectacol, pe care s-au asezat plini de bucurie si nerabdare, copiii.
In stanga mea, transporturi pline de continut: se descarcau impulsuri noi, urmate imediat de salturi catre o noua viata. Era un spectacol fata de care care, sunt convinsa, Eugen Ionesco ar fi cel putin nedumerit ca l-am pus in scena fara ca macar sa-i citesc opera. Sau poate ca tocmai el, marele maestro al absurdului, mi-o citise numai mie la ureche, in timp ce visam cu ochii inchisi, la adapostul pleoapelor, rugandu-ma sa-l ajut sa se faca inteles de catre ceilalti.
"Bine, bine, o pot face si pe asta, dar sa fie clar! Saltelele de o singura persoana nu intra in décor, s-a inteles? Degeaba gestionarul de la containerul cu saltele de 90/200, incearca sa ma ademeneasca cu plecaciuni si complimente!"
Pasesc inainte, ignorand nu pe el, la urma urmei este nepoliticos sa nu raspunzi la un astfel de salut, ci doar oferta lui. La doar un pas dupa, se deschideau generoase, containerele cu saltele de cate doi, care facusera din asta o adevarata afacere de familie, careia i se dedicasera in totalitate.
"Acestia vor salta primii!", am hotarat, iar ceasul meu a batut precum ciocanelul unui judecator, la exact ora 7, buna dimineata!


luni, 23 mai 2011

Voci şi chip

-Am vrut să-ţi spun ceva ieri, dar nu ţi-am spus. Îţi stă bine în blugi. Eşti, nu ştiu cum să-ţi zic, nu vreau să folosesc expresii de maidan, dar eşti bună!
-Ştiu. Şi asta în condiţiile în care ieri mă simţeam efectiv consumată. Consumată, aşa mă simţeam. Să mă vezi în formă maximă :)
-Atât am vrut să-ţi zic acum. Ha, ha, asta în loc să vorbim despre lucruri serioase.
-Mai serioase ca astea nu ştiu :)
-OK, mai vorbim, ne auzim. Pa pa.
-Pa :)
Până să sune telefonul îmi schiţasem deja, în gând,  povestea de început a zilei. Pusesem punctul de final şi mă setasem mental astfel încât să nu uit nici un detaliu până avea să-i vină timpul să o scriu pe hârtie. Nici prin minte nu-mi trecuse că aveam să trăiesc ceea ce-mi era deja scris, mai degrabă decât mi-am dorit, visat  şi am sperat.
Fără aşteptările mele, nu aş mai fi eu! Iar asta a fost posibil pentru ca am trăit clipa. Am trăit-o! Aceasta a fost, este şi va fi prima prioritate. Am trait-o şi o retrăiesc acum când scriind-o, o simt ca un aer de istorie personală care mă ajută să mă simt mândră de ceea ce sunt. Vie.
-Apropos de Man în Black. Ştii ce le-am spus ieri colegelor, când intrigate de absenţa mea neanunţată, m-au întrebat pe un ton total nepotrivit vibrației pe care materia mea o emitea atunci şi acolo, „da` unde ai dispărut, dragă?”
-Îhm?
-Că m-au răpit extratereştrii :) Ştii, niciodată nu am avut o parere bună despre fizicul meu, indiferent de ceea ce mi s-a spus. M-am simţit frumoasă numai când am fost văzută astfel.
-~!@#$%^&;* (sunetul zâmbetului de la telefon)
-Şi eu am vrut să-ţi spun ieri ceva, dar nu ţi-am zis.
-Ce?
-Am şi scris despre asta. Vrei să citeşi sau vrei să-ţi spun?
-Vreau să vorbim.
-Acum?
-Da
-OK. De când te-am văzut prima oară, pe viu, în carne şi oase, am simţit că e altceva. Nu am ştiut ce, dar am simtit pentru o secundă, că eşti altceva decât tot ceva-ul de până atunci.
-Da. Chestiile astea există,  ştii...
-Acum ştiu.
-Sunt, cum se numesc...curenţii biologici.
-Da. De aceea ne-am cunoscut acum şi nu mai devreme. Dacă ne întâlneam acum cincisprezece ani, de exemplu, nu ne-am fi cunoscut.
-De ce?
-Nu m-ar fi lăsat tinereţea.
Dar te-am căutat, cautându-mă. A trebuit să-mi ies din carapace, să sparg şi să sar peste toate limitele şi frontierele cuvantului de dicţionar, şi chiar dacă nu ştiam cine eşti, unde eşti, cum să ajung la tine, dacă voi ajunge vreodată la tine, te-am văzut, măcar pentru o clipă, în fiecare bărbat cu care viaţa mea de până acum, m-a iubit, m-a mângâiat, m-a atins, mi-a zâmbit, m-a ajutat, mi-a fost aproape.
Am scris despre noi, munţi de rânduri şi câmpii de cuvinte şi abis de trăire.
Vrei să fii agentul meu literar? Sper să zici nu.