Verde. Galben si Albastru

-Doamnă, să nu fumați! se auzi glasul străinului pe care întâmplarea l-a adus în același loc și în același timp cu mine, chiar în dreptul magazinului respectiv. Am privit la el. De data asta cea nedumerită eram eu. Până să înțeleg ce vrea să-mi spună, la urechile mele au ajuns versurile unei poezii nemaiauzite până atunci, din care nu-mi mai amintesc decât finalul: “Zâmbetul să ți-l sărut.” 
-Ați vrea să mă ajutați? Am început să râd. Râdeam vesel și nevinovat, nu de bătrânelul acela simpatic, ci de faptul că pe pachetul meu de țigări scria KISS. 
-Considerați că am făcut-o deja! i-am spus. Nu mă imaginam sărutând buzele acelea marcate de trecerea anilor, buzele unui străin deși, trebuie să recunosc că, pentru o secundă, doar pentru o secundă, mi-a zbârnâit prin minte gândul drăcesc că aș putea să-i dăruiesc această bucurie bătrânului nebun. 
-Ah, nu, nu este de ajuns! Nu așa! Veniți, vreau să ne așezăm undeva și să vă spun toată poezia până la capăt. Am pașit înainte, dorind să-mi continui drumul. Nu știu care dintre cele două se afla atunci la comandă, dar având în vedere că scena se petrecea chiar în dreptul porții de la școala unde am învațat în primii opt ani, cred că celei mici îi cam ardea de joaca. Poarta aceea nici nu mai exista, locul ei fiind luat de zidul în spatele căruia se deschidea un atelier de tâmplarie. Totul se schimbase, doar amintirea mea din vremea când, decât să ocolesc întreaga curte a școlii pentru a putea să intru, am ales să sar gardul, faptă ce l-a determinat pe proful de desen să mă declare campioană la atletism pentru amatori și să mă prezinte astfel în fața întregii cancelarii. Bătrânul nebun, mai sprințar și mai tânăr decât mulți alții aflați la o vârstă mai mică decât a lui, se grăbi să mă ajungă din urmă. 
-Numele meu este ...haideți, că trebuie să știți. A fost o vreme când am predat aici, și-mi arată, făcând un semn cu capul, clădirea Politehnicii, apoi continuă. Care este prenumele dvs? Trebuie neapărat să mi-l spuneți. Știți, îmi amintiți de un personaj din cartea pe care o scriu. Haideți să ne asezăm undeva. Dau eu o cafea. Eu vă spun poezia pentru zâmbetul dvs. frumos, iar dvs. îmi spuneți care vă este numele. Dar pensia îmi vine abia mâine, ori asta înseamnă că va trebui să mă împrumutați cu zece bani. “Oare ce-o fi predat el la Politehnică? m-am întrebat. Acolo erau facultatea de chimie și cea de aeronave, dacă memoria nu mă înșeală. În fine”, mi-am zis, și am căutat în portofel după cei zece bani pe care mi-i ceruse, dar ce se transformaseră mulțumită poeziei, în zece lei noi. În clipa în care i-am întins bancnota, ne-am privit în ochi. Dacă până atunci trăiem cu impresia că ochii sunt oglinda sufletului, atunci, în clipa aceea, am avut în fața mea dovada faptului că sclipirea unui suflet tânăr nu se poate citi în doi ochi ce fuseseră albastri și care acum purtau pe ei amprenta timpului trecut, ca niște mici pete-ciupituri. Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă și nici nu știu dacă povestea lui de viață ce se sfârșise lăsându-l fără culoarea, pe care cele două soții ce le-a avut, o luaseră cu ele când au plecat, a fost ceea ce am văzut eu sau ceea ce mi-a povestit el. Tot timpul acesta am continuat să-i zambesc, iar când i-am dat banii, i-am spus: 
-Dacă vă amintesc de un personaj din cartea dumneavoastră, atunci cu siguranță știți care este prenumele meu. Iar dacă nu știți, atunci vă întreb ce prenume mi-ați da?
-Diana, categoric Diana, precum Zeița Vânătorii! Haideți, vă rog, să ne așezam undeva să….uite, îmi indica el cu bastonul, aici este... 
-Scuzați-mă că vă întrerup, i-am zis, dar am plecat azi de acasă ca să mă întâlnesc cu mine și nu pot lipsi de la aceasta întâlnire. Poate vom bea cafeaua altă dată, și am dat să plec. M-a reținut dorind să-mi spună unde și cum să-l gasesc, dar a facut asta într-un mod atât de haios, încât dorința lui de a mă reține nu m-a putut supăra, nici măcar deranja. 
-Ai să mă cauți? 
-Da, i-am promis fără ezitare, știind că și un search pe google, tot o căutare este. -Și dacă nu mă cauți? 
-Atunci ne vom întâlni exact așa cum ne-am întâlnit azi. Numele meu este Ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie