Pe cand se intalnea estul cu sud-estul


Pe japonez l-am cunoscut, fizic, la chinezesc, la Himalaya Ballroom. Nu-mi era total necunoscut, cata vreme stiam despre el, prin indiscretia celei ce-i era sotie, niste intimitati pe care chiar nu mi-as fi dorit sa le stiu. Era destul de speriat, bietul de el. Probabil ca la fel m-as fi simtit si eu, parasindu-mi lumea si intrand intr-una cu totul si cu totul noua si nu neaparat rezonabila. Ma rog, rezonabila in sensul de frecventa in virtutea careia lungimile de unda se diferentiaza una de alta.
Poate ca blatul mobil al mesei in jurul careia sedeam era cauza bruiajului din comunicare, nu stiu. In loc sa ne privim in timp ce conversam, eram care mai de care cu ochii pe farfurii, platouri, pahare si, mai ales, pe continutul acestora.
Ca sa-i treaca de urat, i-am invitat la mine acasa. Ei mi-au adus sache, iar eu i-am omenit cu palinca. Ziceau ca le-a placut, dar parca poti sa-i crezi p’astia? Sunt cei mai prefacuti oameni din lume. In sensul ca nu-ti poti da seama de ce se petrece in capetele lor, dincolo de mina zambitoare afisata.
Pe chinez mi-a fost usor sa-l recunosc, indiferent in spatele carei masti s-ar fi ascuns el. Chinezul mirosea a sintetic. Incearca el sa ma duca de nas cu betisorul parfumat, dar pisica aia a lui, de-ti facea cu mana, semn ca ai intrat deja in zona exclusiva a profitului, mi-a stranit de fiecare data cand am vazut-o, o reactie de repulsie. Asa ca m-am hotarat sa-l ignor. Desi il vad, il aud si ii simt mirosul, e ca si cum nu exista. Culmea este ca am invatat astfel de tehnici de respiratie, tocmai de la ei. Asadar, pot respira foarte bine, mult mai bine si fara viermii lui de vascoza si poliester.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie