Pătrat


Mă durea fix în colțul drept al capului. Credeam că visam în figuri de stil, dar de fapt îmi cazuse Cireșel cu tronc. Zbang. Lovitura mi-a deschis ochii. Eu cu mainile mele îl așezasem pe poliță, lângă Cireșica. Două figurine din ceramică, haioase foc, așezate pe polița de pe capul meu, ca omagiu adus toamnei doar așa, că sa nu uite că a fost și ea odată vară, și va fi iar primăvară. Recunosc, aia cu polița de pe capul meu a fost doar o metaforă. Dar de ordonat, eu fusesem cea care-i ordonasem tâmplarului să o fixeze în locul acela. Tâmplarul care era, de fapt, un ofițer pasionat de lemnul de cireș.
Cred că tocmai mi-am reîntregit toate cele 360 de grade, deșteptând Misterul de pe Muntele Furnica,  unde adormisem pe când mă jucam de-a  bumerangul cu Oblio.
Na, na, na, nanananana...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica