L'ombelico del mondo

“La Mandragora”. De fiecare data cand  treceam prin dreptul barului acela, ma imaginam alergand prin labirintul Faunului. Oare ea, planta isi dorise sa fie om, sau poate fusese un om ce-si dorise mai mult sa fie o planta? Cred ca nu voi sti niciodata. Doar imi pot imagina.
De data aceea am intrat si nu, nu eram singura. “De donde estas?” se auzi vocea tinerei femei, in loc de buna ziua sau cu ce anume vrem sa ne serveasca.
“From ~omenia”, i-am raspuns eu nici pe limba ei, dar nici pe a mea. 
“ Ah, ~omancele sunt frumoase! Am o prietena ~omanca, are tenul asa de fin!”
Stia ea ce stia, cum as fi putut eu s-o contrazic? Ma intriga totusi unda de tristete din glasul ei. Si totusi, parca nu era tristete. Nici invidie parca nu era, poate o usoara tenta de inferioritate constientizata. I-am spus ca vreau o limonada, ceva proaspat, un fresh, dar ea si-a continuat povestea, vorbindu-mi despre mama ei, ~alcanica. Culmea era ca nu stia nimic nici despre zona si nici despre regiunea natala a mamei sale. Cunostea, in schimb, multe retete de cocktail, cu sau fara alcool.
“San Francisco”-ul cu patru etaje si culori, a fost foarte bun, dar nu la fel de bun ca zumos de mango, de la Il Cubano.
Ah, localul cubanezului a fost marea revelatie. Nicaieri, niciunde in lumea asta, nu m-am simtit asa de bine. Muzica super, fotografii pline de viata, tigari de foi, zeci de cocktailuri colorate, aromate, buchetate, zumos home made, super gustari ce mai, exoticul la el acasa. Acum nu stiu daca si cubanezul s-a simtit intimidat de noi sau dimpotriva, cert este ca nu doar o data a omis a ne trece pe nota de plata tot ce am consumat, in cel mai mic amanunt.  In fine, apreciez gestul de a mi se oferi ceva din partea casei, dar detest orice obligatie ce ar putea decurge dintr-un astfel de gest.
Argentinianului i-a fost mult mai usor sa relationeze cu noi. Natural. Se vedea ca ne cunoaste si se vedea ca ne cunostea de la noi, de acasa. De altfel simpatia a fost pe deplin reciproca. Aidoma empaticei antipatii fata de conchistadori, in general. 

Sunt situatii cand iubesc absenta verbului exprimat prin predicat. La fel cum ii iubesc pe cei ce, macar o data in viata lor, au fluierat in biserica.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie