Graffitti

Si m-am intalnit cu mine. Asa, si? Toata veche, noua toata. Big deal ce-am facut eu. Incepusem sa ma plictisesc deja de joaca asta si, dezamagita, am vrut sa ajung acasa. Sperasem ca macar sa ma nimeresc si eu pe aceeasi lungime de unda cu Mr. Depp prin Caraibe, daca tot ajunsesem pana in Zona Gemeni, dar n-ai sa vezi, ca tocmai ce se baga Neo in seama, smiorcaindu-se ca nu mai gasea iesirea din Matrix. Pai cum sa iesi, frati-miu, de unde nici n-ai intrat? Pfuuui, cine s-a gasit sa se joace de-a Constantin. Imi venea sa-i trag un pumn in nas de sa se invete minte. Norocul lui cu Apolodor, ca avea becul verde aprins, semn ca-si astepta clientul. Dau sa ma urc, dar vad ca nu-i soferul.
Aia mica zice : “Ce mai astepti? Urca-te la volan, ca vedem noi unde ajungem! Eu zic ca la Vama Veche!”
Era cat pe ce s-o las pe ea sa conduca dar, pentru a doua oara in numai cateva minute, norocul mi-a suras din nou, pentru ca in mintea mea, lupta data intre inocenta ei si experienta mea, a dat-o invingatoare la puncte pe cea de-a doua.
Si asta pentru ca tocmai ce-am vazut MASINA. Ca era de la Eurostil, asta se vedea inca de la prima vedere, de pe eticheta. Dar de ce avea forma de palarie, dracul stia.
Nici n-am gandit bine dracul in mintea mea, ca un tip misto de tot imi si prezenta onorul:
-Aveti nevoie de un sofer? Unde doriti sa ajungeti?
Unde, nici eu nu stiam, dar i-am zis sa ma conduca el, de ce nu?
Atunci tipul isi scoase chipiul in forma de taxi si isi lasa pletele sa-i fluture in vant, din masina devenita, odata cu eliminarea chipiului, un Mustang.
 “Ce vrajitor, am chicotit in sinea mea. Si ce bine ca n-am lasat-o pe aia mica sa plece de capul ei!  Dar cum dracu’ de i-a crecut astuia parul, ca parca pana sa dea cu chipiul de azvarlita, fusese chel!?”
Nici n-am gandit bine iar de dracul, ca tipul ma si privi in ochi cu subinteles, pe deasupra lentilelor de la ochelarii care aduceau al naibii de bine cu cei ai lui Cont. Am amutit! De unde visasem si ma pregatisem sufleteste sa ma las rapita de pirati si dusa in Caraibe, am nimerit in True Blood. Asteptam cu sufletul la gura finalul acestei ciudate intamplari cu final neasteptat si n-aveam altceva de facut, decat sa nadajduiesc ca acesta sa fie unul neasteptat de placut.
Ma speriasem degeaba, de fapt Cont s-a dovedit a fi un gentleman. M-a intrebat chiar daca poate sa fumeze si i-am zis ca poate sa faca ce vrea, ca doar era in masina lui.
Si, pana la urma, indiferent ce avea de gand sa faca, tot era mai incitant si mai atractiv si mai fain decat toate povestile alea cumplit de plictisitoare despre Tom Degetel, Pupaza din Tei, Calul lui Fat Frumos, Coliba Unchiului Sam si alti astfel de ingeri sedati.


Comentarii

  1. multumesc, Ani. :)

    un Paste plin de lumina iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ani, Hristos a inviat!

    alege copilaria si sufletul bun

    RăspundețiȘtergere
  3. sufletul meu de copil insista sa-ti spuna ca nu mai recunoaste pastele si nici o alta sarbatoare religioasa, cosiderandu-le straine de sufletul meu de copil :)

    adulta ce sunt iti transmite salutari dintr-o aglomerare urbana de un cretinism infiorator ::))

    salutari din istanbul :)


    vreaaaauuuu acasaaaa!!!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. :) orice zi e o sarbatoare

    salutari istanbulului :)

    toti vrem acasa :)

    RăspundețiȘtergere
  5. pe bune?

    azi ce sau pe cine ai serbat,ori cui i-ai inchinat jertfa blogului tau?:)

    RăspundețiȘtergere
  6. e doar un blog. oamenii sunt mai importanti si gasirea acelui acasa al fiecaruia :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie