Oval

Daca mi-a fost groaza de ceva in viata asta, atunci mi-a fost groaza de singuratate. Gandul si imaginea singuratatii ma faceau sa simt fiorii reci ai mortii. La ce bun sa traiesti, la ce buna viata, daca esti singur?
Si totusi.
Singuratatea este tot ceea ce mi-a apartinut si-mi apartine. Restul este al celorlalti. Cand am fost singura, am fost eu. Atunci si numai atunci am fost eu. Cand n-am fost doar eu, atunci a mai fost cineva, altcineva, celalalt, altul. Aliantele astea au fost cele care m-au azvarlit pana hat, pe fundul prapastiei. Mai jos de atat nu se poate. Au fost si aliante care m-au ridicat pana la cer, dar tocmai ele au fost cele ce m-au invatat caderea in gol.
Am incercat sa pastrez din toate aceste caderi ale mele, numai ce a fost frumos si bun si util dar, in final, balanta s-a inclinat mai mult spre partea cu ma doare. Firesc, atunci cand cazi, doare.
Am cautat sa-mi oblojesc buba, aplicand pe ea pansamentul marca “Sa nu regreti niciodata ceea ce ai facut, sa nu-ti para rau!” Frumoasa invatatura. Se batea cap in cap cu alte invataturi la fel de frumoase, insa cel mai tare venea in contrast cu ceea ce efectiv simteam. Bineinteles ca la inceput am dat vina pe constiinta si chiar m-am infuriat, fiindca mai intai ea te indeamna s-o faci si dupa ce ai facut-o, incepe sa te mustre. Dar cum constiinta era tot a mea, pentru tot ceea ce mi s-a intamplat m-am considerat ca fiind unica vinovata: eu am permis, eu am gresit, eu am generat, eu am tolerat, eu am iubit, eu am vrut schimbarea, eu, eu, eu. Acesta a fost pacatul meu capital. Dar cine m-am crezut eu, vreun inger?!
OK, nu sunt inger, sunt om. Atunci ceilalti ce sunt? Pentru ca eu, ca om, n-am existat decat in relatie cu un celalalt. Si iarasi ajung din nou la persoana mea, pentru ca cine se aseamana, se aduna.
So, inger sau om, principalul vinovat am fost tot eu. Am incercat sa ma adun, sa ma regasesc, numai ca adunarea n-a fost altceva decat o suma algebrica. Plus cu Minus.
Abia dupa ce am ajuns la rezultatul ei final, balanta mi-a indicat faptul ca ma cred buricul pamantului. Deci am fost un demon.
Cat am fost inger, a fost un chin pentru om. Cat am fost demon, a fost un chin pentru om. Omul a avut cel mai mult de suferit, deci omul a hotarat ca trebuie sa se razbune. De fapt, oama. Dar ca sa ma razbun, a trebuit sa-mi schitez un plan in acest scop.
Am inceput cu planul “Z”. Atunci cand si planul “A” a dat chix, am ajuns la concluzia ca sunt un om cumsecade. Ma poti cunoaste si recunoaste nu neaparat dupa cum cad, ci dupa cum ma ridic dupa fiecare cazatura.
De fapt, ma poti recunoaste ca fiind un punct. Un punct sunt si cand sunt sus, si cand sunt jos. Si cand sunt in aer si cand sunt in pom, si cand sunt in apa si cand sunt pe uscat.
Cel ce s-a unduit intotdeauna a fost pamantul. I-a fost nevoie numai de un pic de…(nu spun de ce), ca Marele Canion sa-si ia inima in dinti, sa se ridice la Everest si sa-i sopteasca cu o tristete arzatoare:
“Departarea care ne desparte este atat de mare, cat noi doi la un loc. Prapastia dintre noi ma doare”...
...si ca Everestul sa se topaesca la auzul soaptelor ei si sa-i spuna:
“Vreau ca prapastia dintre noi sa fie asa o inima de mare, in care sa nu-mi fie niciodata teama sa ma arunc”.
Aici am intervenit eu, cu a mea cumsecadenie:
“Mai, nu fi un munte de prostie! Ce vrei, sa patetesti ce-a patit Retezatul?!
Nu de alta, dar intalnirea si contopirea Ingerului Demon in UNU, ar fi avut loc fix in capul meu.
Pai, daca tot imi este scris sa iubesc pe viata, sa iubesc viata , sa-l iubesc pe om, macar sa fiu eu UNA.


Este foarte probabil ca în mintea ta sa fiu câte un pic sau un pic mai mult din toate femeile pe care,
 într-un  fel sau altul, la un moment dat sau de-a lungul vietii le-ai cunoscut, numai eu nu :)
Când am spus “una nici mai buna nici mai rea”, am avut un moment de ezitare, prevăzând o eventual înţelegere eronata datorată unor asociaţii pe care le poţi face, bazându-te pe experienţa ta. Şi totusi, în ciuda acestei îndoieli, am apăsat butonul “send”.
Ceea ce ma caracterizeaza a fi “una”, este capacitatea mea de a mă păstra vie, în viaţă. Iar secretul nemuririi mele temporare, este chimia mea. Asta despre trup. Dinspre “suflet” sunt un animal. Mi-am avut forţa~cu care Dumnezeu, Viaţa, Planeta, Natura~m-au înzestrat, nu numai în sentimente şi intuiţie dar şi în instinct.
În societate, ca toţi ceilalţi membri ai acesteia, animalul ce sunt se comporta ca unul social şi sociabil şi zic eu că sunt un exemplar civilizat, cult şi educat. Una de bun simţ.
Când sunt doar eu, îmi folosesc mintea, fie şi numai sub aspectul răsfoirii de amintiri. Când relationez cu un altul, rareori gândesc. Cel mai adesea îmi las libere culoarele energetice, simţirile, instinctul, intuiţia. De fapt, nici nu ştiu dacă mi le deschid eu, sau se deschid ele mai presus de actul meu de voinţă şi cel mai adesea, deşi lipsită de scop, rezultatul acestei deschideri este un fel de RMN, de radiografie senzorială a partenerului de relaţie (fie că relaţia este una colegială, de vecinătate, de întâmplare, de viaţă, amoroasă şamd).
Bunaoară  vinerea trecută, în drum spre subsolul unde lucrez, pe când îmi răsfoiam învăţăturile de minte încercând ca, punându-le cap la cap, să gasesc rostul, sensul şi, de ce nu, adevărul ultim al vieţii mele în viaţa mea, mintea mea s-a conectat la ideea de Dumnezeu Unul, deci şi Drac şi i-am cerut cumva, să-mi dea un semn care să mă ajute să avansez depaşind blocajul în care mă găseam, imediat după ce m-a cuprins îndoiala existenţei Domniei Sale.. .Atunci am primit un apel telefonic de la capatul caruia vocea placută pe care îmi doream s-o aud, mi-a spus în numai cateva cuvinte, “Îţi mulţumesc pentru mesaje. Te-am sunat să-ţi spun ca exist”…
"You bet you do, as much as I am", am simţit .



Comentarii

  1. multumesc Ani. cred ca si pe weblog ai fost alturi de mine inca d ela inceput, sau cel putin eu asa am vazut/o

    RăspundețiȘtergere
  2. Te voi ruga sa nu interpretezi gresit faptul ca voi inlocui continutul acestui post :)
    Sunt in mijlocul unui roman foileton :):):)

    PS: Oglinda, soro, oglinda. Eu traiam avand convingerea ca tu mi-ai fost alaturi. Fiind oglinda, nu mi-a placut intotdeauna ceea ce vad. Logic, nu?! Si viceversa :)

    Eu iti multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. gata Ani, am terminat de scris ce aveam de spus. sper sa fie liniste de acum.

    si eu tot!

    RăspundețiȘtergere
  4. :) Faina improvizatia!
    Cel putin asa vreau sa cred, ca este vorba de o improvizatie si nu de o scena.

    Cand am zis ca avertismentul se pune la intrare si nu la iesire, am stiut eu ce zic.
    La fel si cand am pomenit de capcana virtualului. Altfel nu-mi explic de unde nevoia de nume, identitati si marturisiri, la cineva care s-a declarat independent de numele si identitatea sa reala.

    Asta cu numele n-am stiut-o chiar de la inceput, dar am invatat-o si eu de la altii. De aceea numele meu este Ani:)

    RăspundețiȘtergere
  5. :) ceea ce crezi asta e

    da Ani, si-al meu e Elza. daca e ceva de invatat din asta, e ca mie imi place sa fiu asa naiva cum ma cred toti. si-mi place binele, nu raul.

    si ceea ce trebuia de vazut e ca i-am iubit, dar m-au facut sa sufar de doua ori mai mult

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica