Cerc

La Piatra Arsă, într-o plăcută semiobscuritate, erau servite pârjoale moldovenești pe post de gogosi și pizza prosciutto et funghi ca o promisiune de evadare într-un spațiu și timp al libertății existențiale. Vinul casei era adus la masă într-o carafă de o transparență încântătoare însă berea, indiferent că fusese blondă sau brună, era ținută prizonieră în niște sticle fumurii. Blondă sau brună, mi-ar fi fost totuna pe care s-o aleg întru eliberare. Mi-ar fi fost totuna, dacă aș fi fost un el. Dar eu sunt o ea, și-mi sunt suficient de suficientă încât să mă mai intereseze de soarta celorlalte ele. Aburii calzi ai felului principal n-au întârziat să intre în contact cu fumurile unor ambalaje reci, iscând astfel o furie a simțurilor ce se cereau a fi urgent astâmpărate. Bruna a fost cea care a luat calea găurii negre ce se născuse odată cu nerăbdarea Lunii Pline de a afla exact ce rol îi va reveni ei în acest nou Univers în crearea căruia ne implicasem. -Te-ai întins mai mult decât ți-a fost plapuma! m-am răstit la ea. Azi ești, mâine nu ești, ba lună plină, ba semilună, ba lună nouă, vii și pleci, generezi fluxuri și refluxuri, dar cine te crezi tu?! La urma urmei nu esti decât un satelit, o anexă, un acaret! La auzul vorbelor mele, Luna a încremenit. După o clipă cât o veșnicie, cu mișcări lente și de un calm ieșit din comun, își lepădă monoclul, își fixă apoi pe nas o pereche de ochelari și mă privi fix în ochi, zicându-mi: -Credeam că mă voi stinge până să întâlnesc un om ce-și va da seama că de fapt sunt un Lun. Apoi se avântă în vârtejul informațional prin care începuseră deja să pătrundă date importante și prețioase despre cultura și civilizația noastra, pe post de sită. Dop.
-Hai că ești dus cu pluta, i-am zâmbit și ne-am luat rămas bun, unul de la celălalt. -Pluto? Ai spus Pluto, sau Urania și-a râs iarăși de mine, previzionându-mi un viitor ce sună bine? se făcu atunci auzita o voce timidă și cam nesigură pe ea. -Iote-l și pe-al meu, am spus deja plictisită și îngrijorată de faptul că pizza se afla în pericol de a se răci, iar pârjoalele de a se slei. Tu ce mai vrei și despre ce vorbești? Mi-am îndreptat privirea spre răul mai mic. De când ne reîntâlnisem la Piatra Arsă, nu scosese nici un cuvânt. Nici vorbă de impresii de călătorie, nici vorbă de păreri și opinii prin care să transpună complicitatea sa la creația noastră, în fapte. Se uita tâmp la plasma din fața sa, captivat de jocul a douăzeci și doi de nebuni care alergau după o nebuloasă. “Pfuuui, numai brașoave mi-a servit ăsta! N-am încotro și, deși m-am ferit ca dracul de tămâie să-i dau motive de reproș și să fiu eu cea care creeaza un anume precedent, voi face după cum mă taie pe mine capul.” În clipa aceea, Răul cel mare devenit cel Înalt, se așeză în dreapta mea și mă întrebă plin de solicitudine, cu ce-mi poate fi de ajutor. -Cu nota de plată, te rog, vreau să ies din tura aceasta de forță și să ajung acasă. -Nota de plată? Dar te rog, plăcerea este de partea mea, îmi zâmbi atunci, pur și simplu, Râul. Pentru prima oara, atunci și acolo, mi-am oglindit chipul în ochii aceia limpezi ai lui și am înțeles că albastrul lor sunt eu. Când am început să descopăr geometria, nu mi-am imaginat că aceste forme, așezate una aproape de cealaltă, mă vor conduce la un proiect. Un proiect de formă, al cărui fond putea fi numai culoare. Culorile și tainele lor. Unele îmi plac, altele nu. Unele sub nici o formă, iar altele în funcție de nuanță. Aventurându-mă să le cunosc, am învățat despre culori și poveștile lor: unele triste, unele vesele, unele de groază, unele supranaturale, unele tulburătoare, unele reci, unele calde, unele pur și simplu frumoase. Culoarea este apa sau uleiul, pământul din care este plămădită, este hârtia sau pânza ce-i este suport și este Lumină. Nonculoarea este Întuneric fără de care nimic nu are sens.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica