joi, 14 aprilie 2011

'

Ma uitam la cuburile de gheata din paharul cu apa tonica. O identitate distincta, cuburile pareau a fi batranii acelor ape. Din agitatia efervescenta ivita in momentul contactului dintre diferitele stari de agregare ale uneia si aceleiasi materii, am aflat taina tainelor.
Pe de-o parte, cuburile pareau ca lupta pentru a-si pastra identitatea. Vazute dintr-un alt unghi, insa, aceleasi cuburi pareau ca lupta pentru a-si impune suprematia. Doar dislocasera, prin prezenta lor, o unitate de spatiu, pe care o umplusera cu un volum timp al vietii vesnice, neglijand faptul ca sfarsitul lor prin dezintegrare in solutie, era practic, inevitabil.
Daca luai in considerare si dezechilibrul diverselor ingrediente-de dulce, amarui, acrisor, inodor- dezechilibru vazut ca prezenta de plus a acestora raportat la un fond de minus, considerat ca fiind absenta, lipsa sau pierdere, abia atunci descopereai primordialitatea chimiei.
Recunoscuta ca atare, chimia le rezolva pe toate: inceputul, trasformarea, sfarsitul, inceputul, transformarea, sfarsitul, inceputul…

De pe scaunul de ratan pe care ma asezasem, ridicandu-mi ochii, privirea-mi cuprindea ca intr-un evantai, si terasa, si barul si piscina. Ca de obicei, cuplul acela frumos, de oameni inalti, pe care ii remarcasem inca din prima zi, isi petreceau dupa amiaza stand la aceeasi masa, fiecare cu cate o cupa de sangria si o carte. Ei erau  pata de culoare a acelui intreg tablou in care ma regaseam, ca un punct, si eu, sarea si piperul zilnicei degustari. Si totusi, de ce si el si ea se refugiau intr-o carte, in cartea ei, in cartea lui si nu unul in ochii celuilalt?

Ah, batranii aia n-ar fi trebuit sa fie lasati sa circule liberi prin lume! Problema lor nu era varsta inaintata, ci regresia degenerativa. De cate ori luau cu asalt barul sau restaurantul, odata cu aparitia lor, ramaneai fara aer, fara pofta de viata, de mancare, de baut, de nimic. Simteai ca trebuie sa fugi, sa pleci, sa te ascunzi de ei. Dar, la dracu, platisem un pret prea mare ca sa ma mai dau batuta si de data aceasta. Fugisem pe prea multe ori incercand sa-mi gasesc locul. Continentul acela era ultima mea speranta.
Mi-am intors scaunul catre ei si i-am privit cu foarte multa atentie si bineinteles, cu zambetul pe buze. Timp de cateva minute, in sala s-a starnit o adevarata furtuna. Zgomotul facut de picioarele fotoliilor pe care ei se straduiau mult prea mult sa si le aseze in cerc, fata in fata cu ei, dar cu spatele la restul lumii, aduceau cu niste ragete. Scena parea rupta din Jurasic Park, iar in fata unei asemea scene nu-ti ramanea decat sa versi nu venin, ci cascade de ras, caci nu aveai altceva de facut, vazand micimea celor veniti din tara gigantilor.
In ziua sosirii, ghida, draguta la prima vedere si mai tanara decat ei, incepu sa le vorbeasca. Credeam ca le va spune cateva vorbe despre programul din perioada sederii lor acolo, dar nu a fost asa. Pret de o ora le-a vorbit numai despre programul acelei dupa amieze si al diminetii urmatoare. Le vorbea cu gura, cu mainile, cu intreg trupul ei, doar doar o vor intelege. Ei aplaudau. Probabil ca era modul lor de a-i comunica asta.
Chinul cel mai mare era insa al barmanului, caci desi in meniul lor anteplatit fusese trecut  doar un fel de bautura ce li se servea la ora fixa, cei mai multi dintre ei simteau nevoia sa si-o personalizeze, sa se diferentieze prin ceva de celalalt din grupul lui. Nu ca ar fi fost ceva rau in asta, dar pentru asa ceva trebuia sa platesti pretul corect.
Drumurile lor catre bar se faceau in acelasi zgomot dinosaurian rezultat din frecarea materiei. Daca va spun ca, numai pentru a-si corecta gustul bauturii dupa placul lor, marele cerc, marea roata de cascaval president madrigal, se diviza in mici cercuri din mijlocul carora se nastea un lider de opinie si mesager in acelasi timp, si ca acestia faceau mai multe drumuri de du-te vino, numai pentru o cupa de sangria, si ca circul s-a repetat zi de zi, ca un deja vu ce te umplea de lehamite, de repulsie si de propulsie, veti intelege de ce chimia surclaseaza, in final, pana si alchimia.

M-am refugiat in amintirile mele. Mi le rasfoiam bland, usor, sa nu le deranjez. De’abia ce-mi facusem ordine printre ele. Mi le-am rascolist doar din dorinta de a gasi macar un batran, unul care sa contrazica imaginea aceea de cosmar pe care refuzam s-o mai traiesc. Pagina data dupa pagina, frumos, elegant, cu tinuta si cu grija pentru coloana vertebrala a amintirilor mele. Au fost suficiente cateva astfel de foieli si rasfolieli, ca sa pot vedea lumea ca pe o capcana in care cazusem, pentru a cata oara?
“Iar ba?” s-au revoltat amintirile mele carora, imediat ce le-am trantit usa un nas, am incuiat-o si am aruncat cheia, s-au trantit la sol si s-au imprastiat in cele patru zari, desenand dintr-o singura miscare partatul perfect.
Eram tot pe un continent, dar de data aceasta pe unul nepamantean. Era unica amintire despre un batran cu care m-am aflat la aceeasi masa si in acelasi vas.

Pe ringul de dans, un cuplu de inaltime medie, dansa frumos pe muzica sudamericana. Muzica aceea plina de viata m-a adus inapoi la paharul meu cu apa. Muzica si vocile copiilor, rasetele lor, aplauzele lor, zgomotul pasilor lor pe podeaua din marmura, ei copiii aceia, inceputul…..



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu