Postări

Se afișează postări din aprilie, 2011

Incolor, inodor si insipid de Visiniu

Pai unde, doamne iarta-ma, as fi putut eu s-o iau razna in luna mai, daca nu pe un camp plin de flori? Flori pe care un gradinar mai nebun ca mine le-a facut sa infloreasca doar asa, de-al dracului, ca sa am eu unde sa ma imprastii printre magnolii si crini, lamaita si trandafiri, liliac si margarete, maci si papadii, desprinse toate de pe una si aceeasi tulpina de nu-ma-uita.

Altadata n-as fi tinut doar pentru mine bucuria unei astfel de rataciri si as fi impartit-o cu cei pe care i-as fi vrut aproape. Eh, de data asta, m-am ascuns in acel univers ca sub un clopot, si n-am mai lasat pe nimeni sa intre si sa fure din florile mele, doar de dragul de a-si citi in petalele lor: “ma iubeste, nu ma iubeste”.  Ete, nah! Uite ca nu-mi mai pasa de apropierile si departarile noastre! M-am aruncat la pamant si am cazut in cer…aia care isi imagineaza ca se inalta atunci cand zboara, sunt niste fraieri :) Pe cer norii luau niste forme incerte. Mai Intai i-am vazut ca pe niste razboinici in lupta, pe…

Iris

a…mic de mana a fost momentul cand am dorit sa ma inteleg, sa ma recunosc, sa ma regasesc. ...si am vrut sa ma vad, dar nu mai aveam ochi decat pentru tine...si am vrut sa ma aud, dar urechile mele erau doar ca sa-mi soptesti tu ceea ce doream eu sa aud...si am vrut sa ma simt, dar nu mai avem inima, ca ti-o dadusem tie pe toata...si am vrut sa ma regandesc, dar nu mai aveam cap, pentru ca mi-l pierdusem...aveam doar memorie, dar nici in ea nu mai puteam crede...
Atunci, ca un copil rasfatat, am vrut sa plang, dar lacrimile alea erau doar praf in ochi. M-am infuriat si am inceput sa urlu la soare. Si soarelui i s-a facut mila de mine si a inceput sa-si adune norii si sa-i puna sa-mi ploua mie pe fata pentru ca, deschizandu-se ca o oglinda, sa-mi pot vedea chipul…la vederea caruia m-a apucat rasul: Tehnic vorbind, am fost un SMART. O, de fapt si de drept. D.p.d.v. al desenelor animate, am fost nimeni alta dar locomotiva Thomas. Matematic vorbind, am fost dintotdeauna o samanta de rada…

Graffitti

Si m-am intalnit cu mine. Asa, si? Toata veche, noua toata. Big deal ce-am facut eu. Incepusem sa ma plictisesc deja de joaca asta si, dezamagita, am vrut sa ajung acasa. Sperasem ca macar sa ma nimeresc si eu pe aceeasi lungime de unda cu Mr. Depp prin Caraibe, daca tot ajunsesem pana in Zona Gemeni, dar n-ai sa vezi, ca tocmai ce se baga Neo in seama, smiorcaindu-se ca nu mai gasea iesirea din Matrix. Pai cum sa iesi, frati-miu, de unde nici n-ai intrat? Pfuuui, cine s-a gasit sa se joace de-a Constantin. Imi venea sa-i trag un pumn in nas de sa se invete minte. Norocul lui cu Apolodor, ca avea becul verde aprins, semn ca-si astepta clientul. Dau sa ma urc, dar vad ca nu-i soferul. Aia mica zice : “Ce mai astepti? Urca-te la volan, ca vedem noi unde ajungem! Eu zic ca la Vama Veche!” Era cat pe ce s-o las pe ea sa conduca dar, pentru a doua oara in numai cateva minute, norocul mi-a suras din nou, pentru ca in mintea mea, lupta data intre inocenta ei si experienta mea, a dat-o invi…

Verde. Galben si Albastru

-Doamnă, să nu fumați! se auzi glasul străinului pe care întâmplarea l-a adus în același loc și în același timp cu mine, chiar în dreptul magazinului respectiv. Am privit la el. De data asta cea nedumerită eram eu. Până să înțeleg ce vrea să-mi spună, la urechile mele au ajuns versurile unei poezii nemaiauzite până atunci, din care nu-mi mai amintesc decât finalul: “Zâmbetul să ți-l sărut.”  -Ați vrea să mă ajutați? Am început să râd. Râdeam vesel și nevinovat, nu de bătrânelul acela simpatic, ci de faptul că pe pachetul meu de țigări scria KISS.  -Considerați că am făcut-o deja! i-am spus. Nu mă imaginam sărutând buzele acelea marcate de trecerea anilor, buzele unui străin deși, trebuie să recunosc că, pentru o secundă, doar pentru o secundă, mi-a zbârnâit prin minte gândul drăcesc că aș putea să-i dăruiesc această bucurie bătrânului nebun.  -Ah, nu, nu este de ajuns! Nu așa! Veniți, vreau să ne așezăm undeva și să vă spun toată poezia până la capăt. Am pașit înainte, dorind să-mi conti…

Black skirt, blouse noire, vin rosu, brilliant sky

Pleci? mă întrebă. Unde?
-Să mă întâlnesc cu mine.
 Aveam să mă întâlnesc cu mine. De data aceasta tânăra își alesese îmbrăcămintea, încălțămintea și accesoriile de comun acord cu femeia matură. Ne zâmbeam una alteia, mulțumite, și am ieșit. Tânăra o luase de mână pe femeia aflată la cumpăna dintre lumi și i-a spus, liniștind-o:
 “Lasă-te la voia întâmplării! Nu le mai pregăti atât. Nici nu știi cât îți va plăcea jocul acesta. Și tine minte, niciodată să nu te întorci din drum. Dacă vrei să ajungi de unde ai plecat, mai bine dă o roata.” Și astfel am ajuns să mă întâlnesc. “Hi, hi, aici era Mirajul, magazinul de unde ți-ai cumpărat primul ruj de la Farmec. Mai ții minte? Doamne, te-ai fi aruncat cu totul printre toate acele culori prizoniere ale unor cutiuție, tubulețe, flacoane și sticluțe, dacă ai fi intrat. Vezi avionul ăla pentru doi? Pe noi ne așteaptă. Ne urcam în el și vîîîîj...

Hei, vezi pe unde calci, o atenționa femeia ce trecuse deja prin experienta entorselor”…

Foc. Aer. Apa. Pamant. Lemn. Metal. Rock

Imagine
-Hei, cui ne lasi? strigara la unison Alb si Negru, pe un ton de Bleu Ciel cu sclipiri de Metal. Si unde crezi ca pleci? Nu pleci nicaieri! -Oh, ba da, am zis zambind. Plec! Plec sa ma intalnesc cu  un strop de Frez intr-un Pastel.
Cu o viata inainte, iesisem impreuna. Imbracata cu rochia mea cea noua din matase de culoarea nisipului pe care isi dormeau somnul de veci, sparte cochilii de melci cafenii si cioburi jumatati de scoici rozalii, ale caror miez de perla devenisera una cu sfera mea de influenta. Pentru prima oara in viata mea imi invelisem picioarele in ciorapi fini din matase de culoarea unui rasarit de soare (daca nu stii despre ce culoare vorbesc, nici nu am cum sa ti-o descriu) si apoi mi le-am adancit in acei pantofi ai mei din piele naturala, una cu talpile mele. Pentru prima oara, cele doua materii venite astfel in contact, au inceput sa se respinga.
Din launtrul acelei rochii, adolescenta isi desfacu aripile si isi lua zborul ca dintr-o carapace in care zacuse inchis…

Alb, Negru si Rosu

Eram captiva intre doua lumi. Ajunsesem astfel dupa ce ma ratacisem intr-un dreptunghi de lumini si umbre, identificandu-ma cu diagonala lui. Cu diagonala, da, pentru ca si aceasta s-a dovedit in fapt a fi un balansoar. La fiece pas pe care il paseam, la fiece miscare, cele doua lumi isi remarcau granitele, luandu-ma ca pe un reper de linie punctata si impedicandu-ma sa ies din aria lor de influenta. Despre perimetru, nici vorba. Parea o tinta de neatins, un miraj al desertului, o linie de orizont. Eu nu voiam decat sa scap, iar ele nu voiau decat ca eu sa aleg. Alb sau Negru. Alb ori Negru. Daca as fi avut de ales dintr-un curcubeu, mi-ar fi fost usor dar asa, n-as fi renuntat la Alb, chiar daca Negrul este preferatul meu. N-as fi renuntat la Alb, numai pentru ca eram o particica din albul acela. Ar fi insemnat sa renunt la o parte din mine, iar asta mi-a fost imposibil de facut. Ah, de-as fi avut macar un indiciu cat de mic de care sa ma fi ajutat in alegerea pe care o aveam de fa…

Cerc

La Piatra Arsă, într-o plăcută semiobscuritate, erau servite pârjoale moldovenești pe post de gogosi și pizza prosciutto et funghi ca o promisiune de evadare într-un spațiu și timp al libertății existențiale. Vinul casei era adus la masă într-o carafă de o transparență încântătoare însă berea, indiferent că fusese blondă sau brună, era ținută prizonieră în niște sticle fumurii. Blondă sau brună, mi-ar fi fost totuna pe care s-o aleg întru eliberare. Mi-ar fi fost totuna, dacă aș fi fost un el. Dar eu sunt o ea, și-mi sunt suficient de suficientă încât să mă mai intereseze de soarta celorlalte ele. Aburii calzi ai felului principal n-au întârziat să intre în contact cu fumurile unor ambalaje reci, iscând astfel o furie a simțurilor ce se cereau a fi urgent astâmpărate. Bruna a fost cea care a luat calea găurii negre ce se născuse odată cu nerăbdarea Lunii Pline de a afla exact ce rol îi va reveni ei în acest nou Univers în crearea căruia ne implicasem. -Te-ai întins mai mul…

Semicerc

-Sarut mainile, doamna! Stiti, mi-ar fi placut…
-Stiu, dar nu stiu cand ma voi mai urca eu in masina aceasta, i-am raspuns zambind si luandu-mi ramas bun.
Numai bine!
“Numai binele” acela m-a azvarlit in tumultul unui rau inspumat. “Nu te vreau!” i-am strigat. "Nu te vreau!" i-am strigat aidoma solistului de la Vama Veche, "Nu te vreau nici azi, nici maine, nu te vreau in lumea mea! Pur si simplu nu te vreau!”
“Esti proasta”, mi-a zis Raul, “fara mine, Binele pe care ti-l doresti, nici nu exista.”
M-am curbat atunci ca un arc de cerc, in pozitia fetusului, arzand de dorinta de a ma naste intr-un nou Univers, un Univers in care, daca nu pot exista fara el, macar sa-i dau Raului chipul si asemanarea mea.
A fost ca o nastere pelviana, caci am platit Cezarului ce pret pusese el pe capul meu, contravaloarea unei vieti in care-si bagase astfel picioarele, o punguta cu arginti atat de grea pe cat impunea mercurialul afisat electronic la intrarea/iesirea din magazin.
Ca de fie…

Zig Zag

"Aur, argint, rodiu, pietre prețioase, roci, minerale, oțel-inox, fier și alte materiale de construcții".
-E adevărat? Chiar primiți spre răscumpărare tot ce se poate recicla? Trecusem razant prin dreptul magazinului încă aflat în proces de amenajare, al cărui poster-anunț lipit pe geam avusese darul să-mi atragă atenția. Nici măcar nu intuisem ceea ce avea să se întâmple și eram pornită să-mi văd de drum. Să-mi văd de drum, am zis bine, fiindcă în clipa aceea coada ochiului îmi bătu prietenește pe tâmplă: “Hei, parcă te lăudai că ești clarvăzătoare și că mai ai și o memorie vizuală de o precizie de-a dreptul microscopică! Unde ai impresia că te duci?” “The story of my life, păi cum altfel?! Păi cine să mă ia în derâdere dacă nu ai mei?! OK, OK, mi-am amintit ce am de făcut dar, come on, ai fi putut să fii și tu mai drăguț! Oricum greul tot după capul meu e.” “He, he, așa cap, așa pajură!” “Off, mai tacă-ți fleanca aia odată!” Am săltat doi-trei pași înapoi și am in…

Linie

Imagine
Am renascut ca UNA, dar eram una si aceeasi. Am renascut. Asa, si? De nascut, ma nascusem neinsemnata. Ca dovada a renasterii, insa, mainile mele purtau in palmele lor doua semne grafice, pe care nu stiam sa le citesc. Daca le citeam cu amandoi ochii, deveneau jucause. Daca le citeam cu ochiul drept, vedeam bucle. Cu ochiul stang, vedeam linii drepte ce se uneau intr-un punct. Credeam ca taina mainilor mele nu avea sa fie niciodata citita. Tocmai ma impacasem cu gandul acesta, cand am ales sa inchid ochii. Abia atunci semnele grafice ale mainilor mele si-au marturisit taina.
Stii ca asa e viata pe aceasta planeta? Viata este un tot, un intreg. Intregul este multimea elementelor puncte ale acestuia: matricea.
Acest tot este indestructibil, insa el isi modifica aspectul, sub toate aspectele, functie de cum evolueaza/involueaza traiectoria punctelor. Atunci cand un punct are traiectorie regresiva, simultan si concomitent, un alt punct preia minusul respectiv, ca pe un plus al sau. Astf…

Rotund

Da, dar pentru a fi eu UNA,  a trebuit sa ma pun la incercare. Am trasat linia frontului si am aliniat la ea, de o parte si de cealalta, cele doua fete ale mele, cele doua jumatati: cea ingereasca si cea demonica.
"Marcati-va teritoriul", le-am zis. "Fiecare cum puteti, cum stiti, cum vreti. Fie ca cea mai buna sa invinga!", le-am mai spus si m-am retras din calea lor, in scaunul de arbitru. De cum am dat startul, Ingeresa m-a indemnat: “risipeste, risipeste inainte de a incepe sa te aduni!
risipeste-te! risipeste-te tu!
ii este usor vantului sa imprastie samanta
dar el nu se uita la samanta.
ii este usor soarelui sa le incalzeasca cu lumina lui,
ii este usor apei sa le ude,
ii este usor pamantului sa le primeasca in burta sa,
sa le hraneasca si apoi sa le arunce afara.
dar nici unul nu face diferenta
intre fan sau iarba rea
intre ciuline sau trandafir
intre grau sau neghina.
pentru ca nu poti sa-ti iubesti in mod diferit copiii.

doar tu te poti risipi,
precum u…

Oval

Daca mi-a fost groaza de ceva in viata asta, atunci mi-a fost groaza de singuratate. Gandul si imaginea singuratatii ma faceau sa simt fiorii reci ai mortii. La ce bun sa traiesti, la ce buna viata, daca esti singur? Si totusi. Singuratatea este tot ceea ce mi-a apartinut si-mi apartine. Restul este al celorlalti. Cand am fost singura, am fost eu. Atunci si numai atunci am fost eu. Cand n-am fost doar eu, atunci a mai fost cineva, altcineva, celalalt, altul. Aliantele astea au fost cele care m-au azvarlit pana hat, pe fundul prapastiei. Mai jos de atat nu se poate. Au fost si aliante care m-au ridicat pana la cer, dar tocmai ele au fost cele ce m-au invatat caderea in gol.
Am incercat sa pastrez din toate aceste caderi ale mele, numai ce a fost frumos si bun si util dar, in final, balanta s-a inclinat mai mult spre partea cu ma doare. Firesc, atunci cand cazi, doare. Am cautat sa-mi oblojesc buba, aplicand pe ea pansamentul marca “Sa nu regreti niciodata ceea ce ai facut, sa nu-ti p…

Arc

Imagine
Nu orbisem, ci orbitasem. Altă explicație nu găseam pentru faptul că mă conștientizam ca fiind pe plajă. O plajă. Plaja. Nu mă vedeam, nu mă auzeam, nu mă simțeam. Mă conștientizam și îmi doream să mă adun de pe unde mă risipisem în timpul proiectului. Undeva pe la Sud îmi era Inima. La Nord erau ochii mei. La Apus îmi era Capul. Mi-l țineam în Mâini. Asta fiindca gâtul, umerii și sânii mi se făcuseră una cu Răsăritul. Pântecul era unde fusese dintotdeauna, în Centru. Dar unde îmi erau Picioarele? Ce făcusem cu picioarele mele, în ce mi le băgasem?! Cum de nu-mi dădusem seama că fusesem prea plană și că aveam urgentă nevoie de spațiu?  Mă conștientizam fiind pe plajă. Îmi improvizasem o pensula din fire de geană și sprânceană și încercam să surprind în culori tot mai vii, sfârșitul…asfințitul fiind un sfârșit. Altul decât apocalipsa polimerelor înfoliate în vidul unor sticle cu cremă de protecție solară, aruncate pe post de coral, în unul și același ocean planetar. …

Trigon

Bradul meu fusese verde, dar bumerangul ala se dovedise a fi fost o arma ninja. Cum l-am aruncat, cum s-a infipt in varful lui si s-a transformat in bujori in obrajori. Acum ce sa zic, rosul a fost dintotdeauna culoarea mea preferata, dar de aici si pana la incrancenarea stelutei de a fi mot in frunte, era deja exagerat. Auzi, ca sa-i cant toata ziulica otananbau, ca daca nu, scoate mosu’ nuiaua si ma bate la palma. M-am facut eu ca ninge, dar deja imi cam pierise cheful de iarna, mai ales cand l-am vazut pe omul de zapada , dupa ce ca abia abia incepuse sa se topeasca, prinzand iar promoroaca pe la mustati. Ei dracia dracului, chiar ma saturasem! Ba Mosul cu nuiaua, ba Newton cu marul, ba Impresarul cu regula, ba Alchimistul incapatanat sa transforme arta si meseria intr-o bratara de aur, ba Leonardo care se hlizea trufas din spatele unui “you will never know”, ba Profa care o tinea p’a ei, negru pe alb, ca ori e laie, ori balaie. Ia ca i-am luat eu nuiaua mosului si am legat la …

Pătrat

Imagine
Mă durea fix în colțul drept al capului. Credeam că visam în figuri de stil, dar de fapt îmi cazuse Cireșel cu tronc. Zbang. Lovitura mi-a deschis ochii. Eu cu mainile mele îl așezasem pe poliță, lângă Cireșica. Două figurine din ceramică, haioase foc, așezate pe polița de pe capul meu, ca omagiu adus toamnei doar așa, că sa nu uite că a fost și ea odată vară, și va fi iar primăvară. Recunosc, aia cu polița de pe capul meu a fost doar o metaforă. Dar de ordonat, eu fusesem cea care-i ordonasem tâmplarului să o fixeze în locul acela. Tâmplarul care era, de fapt, un ofițer pasionat de lemnul de cireș. Cred că tocmai mi-am reîntregit toate cele 360 de grade, deșteptând Misterul de pe Muntele Furnica,  unde adormisem pe când mă jucam de-a  bumerangul cu Oblio. Na, na, na, nanananana...

Geometria. Roman foileton de forma. Romb

Impresarul meu incerca sa ma impresioneze. Nimic nou, asta facuse el INCA din prima clipa,incade la prima intalnire. Nu zic, fusesem o echipa pe cinste. Eu ca eu, dar el interpretase regal rolul de avocat al diavolului. Imi repeta intr-una: "unde e regula, nu-i tocmeala! ai semnat contractul!" M-am revoltat, am rupt contractul si i-am spus: "Ete, nah! Eu mi-s exceptia!"
Pe vremea aceea nu stiam ca sunt, de fapt, exceptionala. Inca. Ma stiam numai modesta. Nu zic, fusesem o echipa pe cinste. Fusesem, dar ce fuse se duse, iar eu stiam ca e vremea sa-l concediez. Nu pentru ca deja nu mai era cazul sa ma incurc cu avocatei, ci pentru ca daca Sef’su avea ceva cu ce sa ma impresioneze, era cazul s-o faca. R.I.P. pentru Impresar. Cu ghilimele: “Partenerul meu a interpretat in mod regal rolul de avocat al diavolului De cate ori el a castigat un proces, eu am pierdut  un mit. Am fost o echipa unica in lume. Bunaoara, acum patru ani, cand ne-am cunoscut, era teiul in floa…

Contrast

Imagine
Eu vreau să mă încălzesc local!  Nu-mi pasă nici de național, nici de global. Dinspre mine, toți ăștia n-au decât să fie ei vârful aisbergului și plinul golului de ozon! Eu nu mai vreau iarnă, frig, zloată, noroi, bocanci, fulare și mănuși, vreau să fie frumos și la vară cald, adică mereu. Nu mai vreau să spăl rufe, să calc rufe, să spăl podeaua de urmele picioarelor încălțate, nu mai vreau să plătesc factura de gaze și de radet, nu mai vreau!
Vreau să fie cald și senin și să trăiesc printre pomi și pomișori exotici și să mănânc dulce și dulce acrișor și sărat și piperat și condimentat și să beau cafea și apă de izvor și apoi să mă arunc în cascada de apă dulce sau să mă joc de-a foca în apă sărată.
Nu mai vreau mall-uri ci să mă îmbrac în hainele cele noi ale împăratului și numai când merg la petrecere, să-mi învălui trupul în ceva frunze mai de soi.
Eu vreau ca atunci când obosesc de toate astea, să mă îmbrac în ficus și să mă risipesc printre crengi.




Luminozitate

Da, copiii spun multe lucruri demne de luat in seama de catre traznitii astia de oameni mari. Ca ~omenia este frumoasa si calda si galbena am inteles inca de la inceput, dar nu intelesesem pana acum ce mi-a spus mie Marcela, in timp ce-si infigea dintii intr-un mar verde: “rosu pe buze, rosu pe buze!” auzi vorba! Fetita de numai 45 de anisori le-a izbit urechile tuturor adultilor aflati atunci in zona, facandu-i ca, imediat ce le-a trecut consternarea, sa se incaiere intre ei, ca cine a invatat copilul la prostii. Parca ii si vad scotandu-si ochii unul altuia, in timp ce fetita desena pe rochita ei, cerul albastru in dungi.
Nu stia pe atunci cu ce anume va umple golurile alea, asa ca le-a lasat pentru mai de dimineata. S-a ridicat apoi si a iesit afara. Din "traieste-ti clipa", dungile acelea au prins viata, incepand a-si schimba culorile. Prima culoare a fost cea a unui leagan.

Vest lamentatie

Am iesit aproape goala in plina strada. Desculta, acoperita numai cu o panza albastra si cam transparenta si m-am postat in fata primului iesit in drum:
-Stii ce am facut eu, stii? l-am intrebat radiind de bucurie, sarind in sus si batand din palme.
-Esti bine, madam?!
-Nu, nu te-am intrebat daca sunt! Te-am intrebat daca stii ce am facut eu!
-Esti nebuna!
-Nu, nu te-am intrebat cum sunt! Te-am intrebat daca stii ce am facut eu! Vrei sa stii?  Da sau Nu?! Eu sunt cea care a facut ordine in casa, am omorat un soarece si o viespe veninoasa! Stii cine m-a ajutat, stii?
Chiar Henric al optulea! Zapacita aia de amica a mea l-a invocat…ce traznita si aia! Cica avea o polita de platit. Ha, ha, am ras eu ca o nebuna, numai una?! -Femeie!!!! Ti-am acordat o prea mare atentie! Imi pierd rabdarea cu tine!
-Asta era si ideea, om! Sa-ti pierzi rabdarea, dar sa-ti recastigi propriile vibratii!
-Esti penibila, esti cea mai penibila, esti cea mai mare penibila pe care am intalnit-o vreodata!!
-Off! …

Al saselea element, parfumul

Mirosul: Iubesc mirosul de flora, de menta.

Gustul: Iubesc fructele! Iubesc fructele de padure, iubesc livezile, iubesc pepenii, iubesc strugurii, iubesc fructele zemoase si cu samburi tari. Iubesc exotic :)

Vazul si auzul: iubesc fauna si muzica.

Pipaitul si al saselea simt: Nu imi place frecarea: dementa, mecanica, de bambus, de ridichie, la melodie…duce la uzura.
Nu toate povestile au fost cu stiu, ci au fost cu “nu stiu, nu pot, nu vreau, sa aflu, sa reusesc, sa incerc macar.” Pentru ca nu am stiut, nu am putut, dar am vrut, am pipait in cei 45 de ani, 10 luni si 8 zile, cat sa nu mai fiu nevoita sa fumez in viata vietilor mele.

Vin acum si completez acest portret in particularitatea articolului de autor, spunand ca daca iubim focul, ar trebui sa iubim si fumul. Daca iubim apa, ar trebui sa iubim si mucegaiul sau macar umiditatea. Daca iubim pamantul, ar trebui sa iubim si rama, nu numai scarabeul. Daca iubim metalul, ar trebui sa iubim si rugina. Dar daca iubim aerul, ne numim …

Roata

Daca este sa ma descriu, ca femeie, in doar cateva vorbe, atunci as spune ca foarte rar folosesc oala sub presiune. Cratita si oala clasica imi sunt aliate de nadejde si, pur si simplu, iubesc vasele din lut ars. Si sticla.
Am venit pe lume intr-o zi de luni, pe 7 iunie 1965, la ora 14 si 20 de minute, la maternitatea Caritas, in Bucuresti. Viata, Universul, Dumnezeu, Mama, Tata ori poate ca eu am ales sa-mi fac aparitia, exact in timpul transmisiunii televizate a primului pas al omului pe luna.
Sunt fiica mijlocie din cele trei pe care le au parintii mei. Tata dorea sa ma numesaca Antoaneta. Mama a zis nu, dorind a nu atrage asupra mea, soarta nefericita a acesteia. Nasii mei, Maria si Titus, doreau sa-mi spuna Rose Marie, dar tot mama a refuzat, dorind un nume mai romanesc. Au hotarat impreuna ca numele meu sa fie Ana Maria. Din motive necunoscute mie, numele a fost scris ca Animari. Intotdeauna mi s-a spus Ani.
Toti profesorii s-au mirat la auzul numelui meu, inca de la prima citi…

'

Ma uitam la cuburile de gheata din paharul cu apa tonica. O identitate distincta, cuburile pareau a fi batranii acelor ape. Din agitatia efervescenta ivita in momentul contactului dintre diferitele stari de agregare ale uneia si aceleiasi materii, am aflat taina tainelor. Pe de-o parte, cuburile pareau ca lupta pentru a-si pastra identitatea. Vazute dintr-un alt unghi, insa, aceleasi cuburi pareau ca lupta pentru a-si impune suprematia. Doar dislocasera, prin prezenta lor, o unitate de spatiu, pe care o umplusera cu un volum timp al vietii vesnice, neglijand faptul ca sfarsitul lor prin dezintegrare in solutie, era practic, inevitabil. Daca luai in considerare si dezechilibrul diverselor ingrediente-de dulce, amarui, acrisor, inodor- dezechilibru vazut ca prezenta de plus a acestora raportat la un fond de minus, considerat ca fiind absenta, lipsa sau pierdere, abia atunci descopereai primordialitatea chimiei. Recunoscuta ca atare, chimia le rezolva pe toate: inceputul, trasformarea,…

A rasarit orizontul

Imagine
Desi esenta lui este una de trandafir, ~alcanicul acela raspandeste in jurul sau, parfumul generozitatii. La el acasa am respirat aerul demnitatii si al respectului, al bunului simt si al rafinamentului. Poate ca numele Sofiei nu a fost intamplator si ca aceasta l-a ajutat, daruindu-i intelepciunea de a selecta din toata povestea, numai ce-a fost mai bun si mai frumos. Poate ca sunt subiectiva spunand asta. Sau poate ca sunt irlandeza, fiindca multi dintre acestia au vazut in tara trandafirului, o buna zona pentru afacerile lor. Oricum, ~alcanicul este amicul meu cel mai bun.
Tot in zona aceea mi-am cunoscut si fratele. Fratele ce nu-l avusesem niciodata. Cum de i-a venit lui,  pe cand eram captivi in trafic, sa coboare geamul de la masina si sa-mi strige ”Buna ziua, ~omenia!”
Ehei, ai macar idee cat de mult valoreaza aceste trei cuvinte? Dintre sute de masini blocate pe autostrada ce ducea spre orasul frumos, dintre miile de oameni blocati in camp deschis, la mai mult de 42 de grade…