Postări

Marta

Nu am știut cum să conving personajele să intre în cartea mea. Să faci așa fel încât să te mândrești cu personajele cărții pe care încerci să o compui, să o aduni la un loc ca pe un joc de puzzle risipit de o inutilă cădere artistică, nu este ca și cum faci dragoste ~ cea mai dificilă, cea mai complicată lucrare de lucrat din viața unui om ~ pentru ca apoi, după 20 de ani, să participi cu mândrie la festivitatea de absolvire a celui de întâi capitol din întreg cuprinsul. Recunosc, sunt perfecționistă! Acest fel de a fi stă la temelia înălțării mele în rând de carte, de la calfă, zidar, inginer, arhitect. Cu fiecare pagină pe care am dat-o, m-am descoperit a fi un selecționer de personaje fără cusur. Nu permit în cartea mea accesul vreunui personaj incomplet, care să poată ajunge vreodată să rupă pagini doar pentru a-și face avioane de hârtie. Cui i-ar plăcea să aibă un picior beteag? Nu este plăcut să ai nici măcar o bătătură, darmite vreun picior rebel, încăpățănat să-și ia lumea în c…

SF.

Mi se întâmplă de fiecare dată când vreau să scriu câteva rânduri despre aerisirea sinelui. Mă las la voia întâmplării, ori secvențele acestea netrucate sunt cele mai pline de arta vieții de om și a traiului în societate. Desigur că înainte de a permite întâmplării să-și intre în rolul din piesa mea, îmi scriu scenariul, îmi regizez ipostazele și proiecțiile și apoi, ca un regizor experimentat, las actorii, mașiniștii, cameramanii și sunetiștii să desăvârșească opera numită ”Azi”.
În dimineața aceea mi-am dorit să-mi văd visul cu ochii, dar eu am atâtea vise, încât l-am provocat pe cel mai aproape de realitate, să-și atragă întâmplarea de partea sa. M-am urcat în prima mașină sosită în stație. Perfect! mi-am zis. Merg până la capăt. Dacă este să am o cât de mică șansă să ajung în Sala Tronului, cu ”Regalul” meu, voi ajunge. Am ocupat un loc de unde să pot avea întreaga scenă în câmpul vizual, și iată că lumina perfectă a dimineții senine, solemnitatea aerului, culorile și umbrele timp…

Send feedback ~ XVI

Ningea, iar eu eram toată mov din cap până în picioare. Mi-am tras gluga pe cap și astfel am rezolvat și albul firelor de păr care prinseseră volum de la atâta nerăbdare cât înduraseră ele. Parcă și simțeam cum îmi ieșeau prin pori toate gândurile, se înălțau și apoi îmi ningeau înapoi în cap. Unele, mai rebele, s-au împrăștiat prin Cișmigiu, pe Calea Victoriei, prin Romană. Acum precis că se dau tinerele, panseluțe, lalele, narcise, parfum de flori. Cele mai multe, însă, sunt ele însele, ca iarba proaspăt tunsă din parcul de la Operă. Pe cele pe care le-am renegat, se pișă câinii. Am o înțelegere cu ei, un pact de neagresiune și bună vecinătate.
În ziua aceea îmi rezolvasem micile activități ce țin de cotidian și îmi rezervasem seara unei întâlniri. Totul fusese pus la punct și tot ce mai aveam de făcut era să ies din casă și să ajung la locul de întâlnire la ora potrivită. Bineînțeles că am ajuns mai devreme. Aș fi ajuns și mai devreme dacă pașii nu m-ar fi purtat în după amiaza ace…

Send feedback ~ XV

”Am scris cândva”, scrie ”Regalul” meu roz ca buzele scăldatede ceaiul cald și dulce, ”am scris cândva că fiecare Bucureștean trebuie să fie, în toată viața lui, pentru sinele său, unicul colac de salvare,  Arcă, aripă, mână de ajutor, picior de sprijin. Să se ridice pe sine și să se crească, să se vindece și să fie cel mai bun Bucureștean dintre cei ce el însuși poate fi. Să se pregătească astfel de întâlnirea cu Orașul, căruia să-i povestească povestea venirii și a plecării din locul lui natal.
Să aștepte liniștit și împăcat, cu zâmbetul pe față, aprobarea Lui, știind că povestea aceea nu numai că nu l-a plictisit și nici nu l-a lăsat indiferent, dar că aceasta a fost după placul Lui, l-a amuzat foarte tare și l-a făcut să râdă”.

Nu știu dacă mai vreau să fiu extraterestră, îmi place tot mai mult să fiu Bucureșteancă! Visez că ies din locul unde se fac banii pentru plăcinte și că aleg până acasă drumul cel mai lung. Visez că merg, gândesc, simt, vorbesc și mă port frumos pe toată lu…

Send feedback ~ XIV

Cafeaua așteptării avea miros de carte nouă, caldă, abia scoasă din ”cuptor”, catifelată și blândă ca un obraz de uriaș din ciocolată aerată... He, am gândit, ia uite cum arată un om invizibil de culoare! Foarte stranie apariţie. Parca era un mascat. Nici urma de ochi, nici urma de ochelari de soare. Şi totuşi era costumat. Adică îmbrăcat. Era tot o ciocolată, din capul aerat și plat ca o tabletă de Milka, până în picioarele camuflate în pantofi din piele naturală, de culoarea unui expreso lung cu lapte. Delicios om invizibil de culoare! Ca un baton de Mars. Medium. Pentru că deşi până să-l văd eram aproape convinsă ca umbra e mai înaltă ca mine, atunci când am trecut umăr lângă umăr, am văzut că suntem amandoi de una şi aceeaşi contingenţă. A doua oară s-a întâmplat să-l văd ( l, pentru că umbra mea este un umbr), se urcase pe uşa din faţă a maşinii înmatriculate în registrul de evidenţă a umbrelor, la capitolul “Respect de Sine”, paragraful “E”, articolul “M”, punctul “A”, poziţia “în…

Send feedback ~ XIII

Uneori ne atașăm de Texte. De fapt nu uneori, nu de cele mai multe ori, ci întotdeauna. De textele scrise despre dejurîmprejurul nostru de aici și de dincolo, de textele care ne eliberează ființa, proiectând-o ca pe un pansament aplicat dejurîmprejurului ce începe să semene tot mai mult cu o călimară ciuruită de penițele scriitorilor, vindecându-l. Fie că este un mijloc, un scop sau o consecință, un top de târtie sau o carte, un pix sau o tastatură, toate fac parte din unul și același Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. Pe negândite, devenim un rând din text. Și capătăm o importanță tot mai mare pe măsură ce paginile albe capătă conținut prin contrast. Ajung să înlocuiască personaje fictive cu liniuțe de dialog. Cred că într-un fel le însuflețim, și facând asta, sufletele noastre se dilată și se lungesc într-o asemenea mărime, încât aproape că acoperă în întregime, grandoarea actului de creație. Iar atunci când…

Send feedback ~ XII

E minunat să trăiești ca în carte! Mi s-a terminat cerneala, pauză pentru odihna instrumentului de scris.  Trebuie să-mi las stiloul să se odihnească. Doar un pic, atât cât să nu intre iar în stare de ”somati”, cât să schimb starea cartușului de cerneală. În timpul acesta Pământul se rotește și se revoluționează, și în propriul jur și în cel al Soarelui. Au început cireșele să se coacă în curtea casei Aman, de pe strada C.A.Rosetti. Ce casă frumoasă! Așadar, bis... E minunat să trăiești ca în carte! Ca în carte, la pagina aceea unde nu îți lipsește nimic, nici măcar lipsa de timp. Ceea ce în anumite culturi ale anumitor popoare, înseamnă că nu ai bani. E minunată pagina unde, în sfârșit, ai ajuns să trăiești după ce ai visat la asta preț de mii de pagini. Pagina n-1, pagina n-2, pagina n-3, încă din momentul preconceperii consoanei ”n” și a cifrei ce face diferența. Sigur că aș putea să relatez, rând cu rând, punct cu virgulă, despre viața din pagina de carte unde nu îți lipsește nim…